În fiecare joi, Beskind face naveta între căminul de bătrâni în care locuiește și sediul IDEO din Palo Alto, California, unde lucrează alături de angajați care i-ar putea fi nepoți, scrie Business Insider.
Multe din invențiile lui Beskind au menirea de a-i ajuta pe bătrâni. Printre acestea se numără airbag-ul mobil, care îi protejează pe pensionari de lovituri și ochelarii de vedere echipați cu camere și difuzoare, pentru a-i ajuta pe utilizatori să rețină numele celor din jur – Beskind însăși suferă de o boală de ochi.
„Oamenii sunt foarte entuziasmați când intră în clădire. În acel moment, primim un e-mail, care ne anunță că a venit”, a declarat Gretchen Addi, associate partner al IDEO.
Beskind a aplicat la un job în cadrul IDEO după ce a urmărit un discurs susținut de directorul executiv al companiei, David Kelley, referitor la diversitatea staff-ului său. Ea a adresat un mesaj companiei și a fost angajată în câteva zile.
În cele din urmă, din nefericire, Beskind a avut nevoie de mulți ani pentru a-și demonstra calitățile profesionale. Chiar dacă la vârsta de 8 ani fabrica jucării și i-a zis consilierului său școlar din liceu că dorește să devină inventatoare, femeile nu erau bine privite în mediul corporatist. Beskind s-a înrolat în Armata americană, unde a fost terapeut ocupațional timp de 44 de ani.
Beskind spune însă că, în sfârșit, și-a găsit vocația. „Îmbătrânirea poate fi tolerată mai ușor, bătrânețea este mai suportabilă”, a declarat aceasta, referindu-se la aspirațiile sale antreprenoriale. „Traversez cea mai frumoasă perioadă a vieții mele”.