Liniștea lui Dragnea și Ponta perturbată de două voci critice. „Anul trecut ne călcam pe picioare, acum ne e frică să mai urcăm pe podium”. Senior PSD: „Dragnea să își asume responsabilitatea”

Liniștea lui Dragnea și Ponta perturbată de două voci critice. Anul trecut ne călcam pe picioare, acum ne e frică să mai urcăm pe podium. Senior PSD: Dragnea să își asume responsabilitatea
Publicat: 20/03/2015, 18:34

Gândit ca un moment festiv pentru PSD, cu un singur candidat pentru șefia Consiliului Național, evenimentul liniștit al pesediștilor a avut parte și de două momente în care actuala conducere a fost criticată.

Conceptul sălii a fost diferit față de anii trecuți, liderii partidului nemaifiind prezenți pe scenă, ci în primul rând, pe scenă existând doar un pupitru pentru vorbitor.

„Anul trecut ne călcam în picioare pe scenă, acum trebuie să observ că cei din conducerea partidului nostru au trecut la munca de jos , atât de mult au trecut la munca de jos încât a trecut multă vreme să văd cine conduce lucrările acestui Consiliu Național, am văzut că sunt doar invitați. Ori e vorba de o democratizare extremă, ori e expresia a unei frici care ne-a cuprins încât nici nu mai urcăm pe podium”, și-a început discursul Buzatu.

Analiza promisă de atâtea ori în partid după pierderea prezidențialelor s-a rezumat la discursul lui Liviu Dragnea. Mâine este așteptat și Ion Iliescu.

„Am auzit pentru prima dată o scurtă analiză a alegerilor prezidențiale, în care am aflat că nimeni nu e vinovat de pierderea alegerilor prezidențiale ceea ce nu se prea poate. Se spune: ‘noi toți am făcut’, ‘noi toți am decis’, nu am fost chiar toți, unii au spus invers. Mi-ați spus că nu se poate ca cel mai mare partid să nu dea candidatul care să câștige alegerile, uite că s-a putut”, s-a revoltat Buzatu.

Pesedistul le-a spus colegilor că nu trebuie să păcălească cu această falsă solidaritate la eșec, în timp ce unii sunt „individualiști la succes”.

Seniorul PSD, Mircea Rizoiu, l-a criticat pe Liviu Dragnea, cerându-i să își asume responsabilitatea pentru pierderea prezidențialelor.

El a spus că a văzut opulență în partid și în anii trecuți, a văzut „inși de toată jena care și-au plătit funcțiie și au ajuns deputați”.
Rizoiu a povestit cum după primul tur al prezidențialelor i-a atras atenția lui Liviu Dragnea asupra pericolului ca Ponta să nu câștige prezidențialele, dar nu a fost băgat în seamă de președintele executiv al PSD.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ucis din întâmplare cu o lovitură de tanc. Cum a ajuns să fie lichidat liderul...
Mario Fresh a comis trădarea supremă? Noua iubită e chiar prietena Alexiei Eram?! Cum arată...
FOTO. Miliardarul de 74 de ani se iubește cu o femeie care e cu 30...
Ciupercile, darurile otrăvite ale pădurii. Cum deosebim ciupercile comestibile de cele otrăvitoare. Perechea toxică a...
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România trece, în curând, la ora de iarnă 2024. Data la care se dau ceasurile...
Operație de prelevare de organe oprită pentru că pacientul „dădea prea multe semne de viață”
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților din România noul telefon OPPO A60. Ce trebuie să faci...
Ce efect are o singură doză de Cola dietetică asupra organismului, în doar o oră...
Daniel, handbalist de succes, s-a întors în ţară după 8 ani şi a pornit o...
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord...
O femeie din Călărași a căzut cu tot cu balcon de la etajul 3, în...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
💣Chinezii aduc un nou SUV în România. Bate Dacia Duster la dotări și arată BOMBĂ...
Nicotina nu se găseşte doar în ţigări, ci şi în aceste 6 alimente
Oamenii de știință sunt ȘOCAȚI! Plantele și pădurile nu au absorbit carbon aproape deloc anul...
Interzis în UE din 15 februarie 2025. S-a dat ordin României. Nimeni nu mai vinde
Semnele care îți arată cine ai fost într-o viață anterioară
Radu Mazăre, tată pentru a doua oară. Soția sa a adus pe lume un băiat....
VIDEO Adrian Marțian și-a găsit copiii! Cei trei minori au spus adevărul: "Am ajuns la...
Cum s-a simțit Raluca Bădulescu pe vremea când era ceva mai plinuță? De ce se...
Anunțul care zguduie televiziunea din România! Delia Budeanu a murit: "Un om minunat, o doamnă...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
Saturn are în sfârșit un asteroid troian, dar nu pentru mult timp