Concertul pe care Conchita Wurst și Placido Domingo îl vor susține la Opera de Stat din Viena, pe 17 mai, de la ora 12:00, va avea loc cu doar două zile înaintea debutului ediției din acest an a Eurovision Song Contest, care va avea loc în capitala Austriei, în perioada 19 – 23 mai.
Alături de Conchita Wurst și Placido Domingo, pe scena Operei din Viena se vor afla tenorul peruan Juan Diego Flórez și Wiener Philharmoniker. Concertul va face parte din seria evenimentelor „Pop meets Opera”, potrivit site-ului instituției de spectacole.
Cea de-a 60-a ediție a concursului Eurovision se va desfășura la Viena, Austria, în 19, 21 și 23 mai.
Trupa Voltaj va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2015, de la Viena, cu piesa „De la capăt”, câștigătoare a finalei selecției naționale Eurovision.
Placido Domingo este un tenor spaniol renumit pe plan mondial pentru forța și versatilitatea vocii sale puternice, capabilă să stăpânească toate notele și tonurile registrului dramatic. De la debutul său, în rolul Alfredo din opera „La Traviata” de Giuseppe Verdi, în anul 1959, Placido Domingo a avut peste 130 de roluri, devenind astfel tenorul care a interpretat cele mai multe partituri din lume.
Travestitul originar din Austria Conchita Wurst a devenit un fenomen în țara sa după apariția, în 2011, în emisiunea „Die Grosse Chance”. Modul în care a interpretat piesa „My Heart Will Go On”, de pe coloana sonoră a filmului „Titanic”, i-a adus celebritatea. Apoi, Conchita a participat la multe alte reality show-uri, inclusiv în Germania. De asemenea, a susținut concerte și a devenit un simbol al cauzei gay.
Conchita Wurst, pe numele său real Tom Neuwirth, a câștigat concursul cântecului european Eurovision 2014, a cărui finală a avut loc la Copenhaga, cu piesa „Rise Like a Phoenix”.