Darius Vâlcov a ajuns la ora 09.00 la Direcția Națională Anticorupție (DNA), unde a stat aproximativ 30 de minute.
La plecarea de la DNA, Darius Vâlcov a spus că a dat o scurtă declarație în fața procurorilor, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență.
Vâlcov a mai spus că așteaptă să fie programat la Senat, în cazul cererii DNA de avizare a reținerii și arestării sale preventive.
Direcția Națională Anticorupție a cerut, în 19 martie, aviz de la Senat pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Bogdan Vâlcov, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Cererea DNA va intra luni în ședința Biroului Permanent al Senatului, când va fi transmisă la Comisia juridică, în vederea elaborării raportului. După ce ajunge la comisie, senatorul Darius Vâlcov își poate vedea dosarul de la Direcția Națională Anticorupție și își va putea prezenta cauza în fața colegilor juriști.
Darius Vâlcov i-a înaintat, în 15 martie, premierului Victor Ponta demisia din funcția de ministru al Finanțelor, dar Ponta a precizat, inițial, că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal. După ce DNA a anunțat că cere arestarea lui Vâlcov, premierul a anunțat că a aprobat demisia lui și că va prezenta în cel mai scurt timp președintelui Klaus Iohannis o propunere pentru portofoliul Ministerului Finanțelor. Vineri, după ce a discutat cu premierul, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care a luat act de demisia lui Darius Vâlcov și cel prin care premierul Victor Ponta a preluat interimatul la Ministerul Finanțelor.
Procurorii DNA i-au adus la cunoștință lui Darius Vâlcov, în 13 martie, că este suspectat de trafic de influență, faptă comisă în perioada în care a fost primar al municipiului Slatina.
Darius Vâlcov a fost și în 19 martie la DNA, el declarând atunci că, împreună cu avocatul său, a cerut să studieze dosarul.
DNA arată, în referatul cauzei, că în 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, care la acel moment era primar al municipiului Slatina. Omul de afaceri i-a propus lui Vâlcov ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, pentru a câștiga licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, în orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.
Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional către care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Oltul” a delegat serviciile de alimentare cu apă și canalizare în aria de implementare a proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Olt”. În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava”, „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina” și „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt”, arată procurorii.
Conform sursei citate, cu ocazia derulării procedurilor de licitație membrii comisiei au eliminat din caietul de sarcini, în mod abuziv, o parte din condițiile de eligibilitate, pentru a favoriza firma omului de afaceri, la comanda lui Darius Vâlcov.
În final, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.
„Administratorul societății și suspectul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit, de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei și numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înțelegeri, începând cu luna decembrie 2010, suspectul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăți în contul societății”, potrivit procurorilor anticorupție.
Anchetatorii au ajuns la concluzia că, începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plățile către Vâlcov.
În acest context, Darius Vâlcov l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu actualul primar din Slatina, Minel-Florin Prina, care la vremea respectivă era viceprimar al municipiului. Prina știa de înțelegerea dintre cei doi și a hotărât, pentru a disimula proveniența ilegală a banilor, ca diferențele de bani neonorate să fie plătite către o firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri și servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu.
„De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Sușală Lucian Petruț, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian și a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani”, mai spun procurorii DNA. Contractele încheiate între aceste firme, precum și facturile emise în baza acestor contracte erau fictive.
Anchetatorii au mai stabilit că, în urma înțelegerii cu omul de afaceri, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ două milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.
În același dosar mai sunt urmăriți penal primarul din Slatina, Minel Prina, în cazul căruia instanța supremă a decis să fie plasat în arest la domiciliu, precum și Lucian Petruț Sușală, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firmă administrată de Primăria Slatina. În cazul acestuia, instanța supremă a decis arestarea preventivă. Prina este suspectat de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, în timp ce Sușală este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la trafic de influență, evaziune fiscală și spălare de bani.
Anchetatorii au dispus, în același dosar, cercetarea sub control judiciar a lui Bogdan Petrică Timofte și a lui Cristian Constantin Tomescu, ambii fiind suspectați de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracțiunea de trafic de influență, evaziune fiscală și spălare de bani.
În referatul DNA cu propunerea de arestare pentru primarul Minel Prina și omul de afaceri Lucian Petruț Sușală, anchetatorii spun că Darius Vâlcov a primit „comisionul” în pungi de plastic, banii fiindu-i dați în tranșe cuprinse între 400.000 și un milion de lei, suspecți din dosar afirmând că au fost situații în care s-au înâlnit cu Vâlcov chiar și în cimitir.
Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov și-a anunțat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcția de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Bogdan Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunțat la funcție câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.
Din august 2014 și până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanțelor Publice.