Prima pagină » Știri politice » Deputații vor să securizeze președintele Camerei. Procedura specială prin care ar putea fi revocat

Deputații vor să securizeze președintele Camerei. Procedura specială prin care ar putea fi revocat

Deputații vor să securizeze președintele Camerei. Procedura specială prin care ar putea fi revocat
Deputații se pregătesc să adopte un nou regulament. Potrivit modificărilor operate la comisia de specialitate, președintele Camerei Deputaților nu va mai putea fi revocat de majoritatea parlamentară, ci doar de partidul din care face parte.

Proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților l-ar face pe actualul șef al forului, Valeriu Zgonea, să rămână în funcție atât timp cât decide partidul din care face parte, adică PSD. Concret, deputații vor să modifice regulamentul de funcționale al Camerei astfel încât președintele forului să nu mai poată fi revocat de majoritatea parlamentară, ci doar de partidul care l-a propus în funcție.

În forma actuală a regulamentului, președintele Camerei Deputaților poate fi revocat odată cu schimbarea majorității parlamentare, la propunerea unei treimi din numărul deputaților. Și pentru că însuși Valeriu Zgonea, actualul șef al deputaților, a ajuns la putere datorită acestui paragraf, în baza căruia a fost revocată Roberta Anastase, PSD vrea să-și securizeze funcția de președinte al Camerei.

În noua variantă a Regulamentului, aprobată de comisia de specialitate și care urmează să intre miercuri la vot final, președintele Camerei Deputaților va putea fi revocat doar de către partidul din care face parte.

Este vorba despre modificarea articolul 25.

Forma actuală:

Art. 25. – Președintele Camerei Deputaților și orice alt membru al Biroului permanent pot fi revocați înainte de expirarea mandatului, cu votul majorității deputaților. Votul este secret și se exprimă prin buletine de vot în cazul președintelui Camerei Deputaților și prin bile în cazul celorlalți membri ai Biroului permanent. Propunerea de revocare se face în scris și este însoțită de semnăturile inițiatorilor.

Forma nouă:

Art 25. – Președintele Camerei Deputaților poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorității deputaților prezenți, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret și se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar căruia aparține președintele.

În plus, sunt abrogate trei alineate din articolul 26, prin care era precizată procedura prin care este revocat președintele Camerei Deputaților.

(1)*) Revocarea din funcție a președintelui Camerei Deputaților poate fi propusă, când se schimbă majoritatea politică din Camera Deputaților, de către majoritatea deputaților.

(2)*) Revocarea din funcție a președintelui Camerei Deputaților poate fi propusă și la cererea a minimum o treime din numărul total al deputaților, în una dintre următoarele situații:
a) încalcă prevederile Constituției României;
b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Camerei Deputaților sau ale Regulamentului ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului.

(3) Revocarea președintelui Camerei Deputaților poate fi cerută de grupul parlamentar care l-a propus.

Astfel, prin abrogarea alineatelor de mai sus se elimină și motivele pentru care șeful deputaților ar putea fi revocat, fără a mai fi nevoie și de un aviz al comisiei juridice. O precizare clară în acest sens se observă la modificarea alineatului 4, articolul 26. Dacă în forma actuală, se specifică faptul că este nevoia de un aviz al comisiei juridice pentru faptele de care este acuzat șeful deputaților (încălcarea Constituției și a Regulamentului), în noua formă este eliminată necesitatea unui aviz al deputaților juriști.

Forma actuală:

(4)*) Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent, care verifică, din punct de vedere formal, îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1), (2), (3) și (7), după caz, urmând ca acesta să introducă în proiectul ordinii de zi a următoarei ședințe de plen propunerea de revocare. Dezbaterea asupra propunerii de revocare se va realiza cu respectarea prevederilor art. 227. Dezbaterea se realizează pe baza unui aviz consultativ al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, în legătură cu situațiile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b).

Forma nouă:

4)*) Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent, care verifică, din punct de vedere formal, îndeplinirea condițiilor prevăzute art 25, și introduce în proiectul ordinii de zi a următoarei ședințe a Camerei propunerea de revocare. În cadrul dezbaterilor asupra propunerii de revocare vor lua cuvântul liderul de grup care a cerut revocarea și, la cerere, câte un reprezentant al celolrlalte grupuri parlamentare și Președintele Camerei.

În iulie 2012, USL a obținut noua majoritate parlamentară în urma negocierilor cu mai mulți deputați și senatori, iar președinții celor două camere, Roberta Anastase la deputați și Vasile Blaga la Senat, au fost revocați tocmai prin procedura în vigoare.

CITEȘTE AICI RAPORTUL COMISIEI