Prima pagină » Știri » Accident grav la Satu Mare: 20 de persoane au fost rănite, în urma ciocnirii a două autobuze

Accident grav la Satu Mare: 20 de persoane au fost rănite, în urma ciocnirii a două autobuze

Accident grav la Satu Mare: 20 de persoane au fost rănite, în urma ciocnirii a două autobuze
Un număr de 20 de persoane au fost rănite, luni după-amiază, în urma unui accident rutier petrecut pe un drum județean, la ieșirea din localitatea Corod, județul Satu Mare, după ce două autobuze care transportau muncitori s-au ciocnit, 17 răniți fiind transportați la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare, Aurel Ulici, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că accidentul s-a petrecut pe DJ 193, la ieșirea din localitatea Corod, județul Satu Mare, din cauza nepăstrării distanței regulamentare de mers, în condițiile în care cele două autobuze circulau unul în spatele celuilalt, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În urma coliziunii celor două autobuze, 20 de persoane au fost rănite, neîncarcerate, dintre care una cu hemoragie și fractură deschisă de membru inferior, restul pacienților prezentând diferite leziuni”, a declarat Aurel Ulici.

Potrivit sursei citate, 17 dintre răniți au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„După realizarea triajului și acordarea primului ajutor medical și asistenței medicale, 17 pacienți au fost transportați la UPU Satu Mare, celelalte trei persoane având răni superficiale și refuzând transportul la spital. La locul accidentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, acționând în colaborare cu alte trei ambulanțe ale SAJ Satu Mare”, a mai spus Ulici.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare, Camelia Cosma, a declarat, la rândul său, că cele două autobuze circulau unul în spatele celuilalt.

„Din primele cercetări rezultă că două autobuze aparțineau aceleiași firme și circulau unul în spatele celuilalt. Accidentul a fost cauzat de nerespectarea distanței regulamentare de mers”, a spus Cosma.

Cele două autobuze transportau muncitori de la o fabrică din Satu Mare care produce cabluri auto.