Prima pagină » Sport » Fundașul stelist Paul Papp, audiat la Tribunalul Vaslui într-un caz de trafic de minori

Fundașul stelist Paul Papp, audiat la Tribunalul Vaslui într-un caz de trafic de minori

Fundașul stelist Paul Papp, audiat la Tribunalul Vaslui într-un caz de trafic de minori
Fundașul naționalei de fotbal, stelistul Paul Papp, a fost audiat, marți, la Tribunalul Vaslui, într-un dosar de trafic de minori, în care are calitatea de martor, după ce ar fi întreținut relații sexuale, potrivit procurorilor DIICOT, cu una dintre victime.

Magistrații Tribunalului Vaslui l-au audiat pe internaționalul Paul Papp, în calitate de martor, într-un dosar în care doi bărbați din Vaslui sunt judecați pentru trafic de minori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fundașul echipei Steaua București și al selecționatei de fotbal a României s-a prezentat în fața judecătorilor după mai multe amânări în care fotbalistul și-a motivat absența prin convocarea sa la națională sau prin susținerea unor meciuri cu formația de club. Din acest motiv, judecarea cauzei pe fond a fost întârziată două luni, Paul Papp fiind ultimul martor ce trebuia audiat în dosarul de trafic de minori.

La ieșirea din sala de judecată, Paul Papp a refuzat să facă vreo declarație presei despre ceea ce a spus în fața instanței. De altfel, ziariștii nu au avut acces în sala de judecată pe motiv că dosarul vizează victime minore.

În același dosar, a fost audiat deja, tot în calitate de martor, și fundașul Silviu Bălace, în prezent jucător al ACS Poli Timișoara.

Cei doi fotbaliști ar fi întreținut relații sexuale cu minorele traficate de doi vasluieni atunci când evoluau la echipa de fotbal FC Vaslui.

Dosarul în care Papp și Bălace au calitatea de martori a ajuns în instanță în martie 2014.

Cei doi vasluieni judecați în acest dosar ar fi exploatat sexual, în municipiul Vaslui și în străinătate, cel puțin cinci tinere.

Potrivit anchetatorilor, Viorel Rusu și Carlo Grasu au racolat, începând cu anul 2011, mai multe eleve de la diferite licee din municipiul Vaslui, pe care apoi le-au obligat să practice prostituția, prin constrângeri fizice și morale. Exploatate sexual, într-o primă fază, în municipiul Vaslui, tinerele erau apoi duse în Irlanda și Elveția, unde, de asemenea, erau constrânse să se prostitueze. Printre clienții elevelor, susțin anchetatorii, s-au aflat inclusiv jucători aflați sub contract cu formația de fotbal FC Vaslui. Cercetările în acest caz au fost declanșate încă din anul 2011, în baza unor informații primite de către procurorii DIICOT.

În prezent, internaționalul Paul Papp evoluează la Steaua București, echipă cu care a semnat pe cinci sezoane în noiembrie 2104.

Citește și