Cutia neagră găsită după accidentul aerian din sudul Franței este avariată, dar poate fi exploatată. „Operațiunea va începe în această dimineață”

Cutia neagră găsită după accidentul aerian din sudul Franței este avariată, dar poate fi exploatată. Operațiunea va începe în această dimineață
Publicat: 25/03/2015, 10:57

Vidalies a confirmat că una dintre cutiile negre ale avionului „a ajuns la Paris”, după ce a fost găsită marți. „Exploatarea sa va începe din această dimineață”, a precizat el. „BEA (Biroul de anchete și analize) a primit cutia, este avariată dar credem că va putea fi exploatată”, a afirmat el, adăugând că aceasta este o problemă de câteva zile.

BEA se va concentra într-o primă fază pe „vocile umane, adică pe conversații”, a precizat Alain Vidalies. „Dacă nu există nicio conversație în ultima jumătate de oră, se poate lucra apoi la zgomotele din interiorul carlignii. În acest caz durează mult mai mult”, a explicat el.

Oficialul francez a precizat, de asemenea, că sunt analizate toate ipotezele, dar în prezent nu este privilegiată ipoteza pătrunderii unui intruns în carlingă sau a unui atentat. Informațiile cunoscute în prezent „permit excluderea unei ipoteze, aceea a exploziei în zbor”, a adăugat el.

Elicopterele și-au reluat miercuri dimineața operațiunile de căutare în zona muntoasă din Alpii francezi unde s-a prăbușit marți avionul A320 al companiei Germanwings, provocând moartea tuturor celor 150 de persoane aflate la bord.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a TikTok după ce CNA a cerut o anchetă privind campania online a...
Ninge mâine și poimâine în România. În ce orașe vine iarna, potrivit meteorologilor Accuweather
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Scenariile furtunii perfecte. Ce se poate întâmpla dacă CCR anulează primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce se întâmplă în Pakistan: capitala este blocată, internetul este tăiat, mii de protestatari se...
Eduard, mezinul Adrianei Bahmuțeanu, ar fi accesat mai multe site-uri despre suicid! Protecția Copilului a...
Așa verifici dacă îți crește pensia de la 1 ianuarie 2025. Românii care primesc și...
Care sunt reperele financiare importante în viață și cum reducem diferența dintre ce ne dorim...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Cod galben de ceață densă și risc de ghețuș în 10 județe din România! Atenționarea...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul...
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
Decizia CCR. Călin Georgescu, scos din schemă: Vor să interzică dreptul poporului!
Episod de viscol în România, înainte de alegeri. Alertă de la ANM
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
Cum a reacţionat fiica lui CRBL când a aflat că părinţii ei divorţează: "Alessia pare...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Cum se cântăresc astronauții în spațiu?