SUA ar putea fi de acord ca Iranul să își păstreze centrifugele de la Fordo

SUA ar putea fi de acord ca Iranul să își păstreze centrifugele de la Fordo
Publicat: 27/03/2015, 08:03

Schimbul ar permite Iranului să aibă câteva sute de dispozitive la Fordo, deși iranienilor nu li s-ar permite să desfășoare o activitate care să poată conduce la o bombă atomică și instalația ar putea fi supusă inspecțiilor internaționale, potrivit oficialilor occidentali, familiari cu detaliile negocierilor în curs. În schimb, Iranului i s-ar fi cerut că își reducă numărul de centrifuge de la Natanz și să acccepte alte restricții legate de activitatea nucleară.

Oficiali care au vorbit sub acoperirea anonimatului pentru că nu erau autorizați să discute despre negocierile sensibile, în timp ce ultima rundă ar început între secretarul de Stat american John Kerry și ministrul iranian de Externe Mohammed Javad Zarif. Negociatorii ar urma să se întâlnească la sfârșitul lui martie pentru a ajunge la un acord care să garanteze retragerea sancțiunilor occidentale împotriva Iranului. Data limită pentru ajungerea la un acord final este 30 iunie.

Un oficial american a refuzat să comenteze propunerile specifice, dar a declarat că scopul de la începutul negocierilor a fost „ca Fordo să se convertească astfel încât să nu mai fie folosită la îmbogățirea uraniului”.

Oficialii au subliniat că un potențial compromis privind Fordo este doar una dintre cele câteva opțiuni aflate pe agenda discuțiilor. Toate opțiunile sunt concepute astfel încât Iranul să fie ținut cel puțin un an departe de producerea unei arme atomice pe durata acordului, care ar urma să dueze cel puțin zece ani. Secretarul american al Energiei, Ernest Moniz, s-a alăturat ultimelor runde de negocieri, atunci când acestea au devenit mai tehnice.

Experții susțin că un compromis în privința Fordo poate fi încă foarte problematic. Ei au subliniat că acesta va permite Iranului să își păstreze tehnologia intactă, care ar putea fi reorientată rapid către îmbogățirea de uraniu la o instalație sensibilă pe care americanii și aliații lor au vrut inițial să o lasă fără toate centrifugele.

Iar accesul inspectorilor și verificarea este elementul cheie. Iranul a rezistat „inspecțiilor inopinate” în trecut. Chiar dacă negocierile nucleare au progresat, Iranul trebuie să răspundă întrebărilor legate de posibila sa activitate militară nucleară. Faptul că problema privind o astfel de activitate, cunoscută ca Posibila Dimensiune Militară (PMD), rămâne nerezolvată este o îngrijorare importantă pentru agenția ONU de supraveghere a activității nucleare.

În plus, la Fordo există o îngrijorare tot mai mare pentru că este săpată adânc în munte și greu accesibilă, ceea ce o face rezistentă și posibil imună la un atac aerian. Un astfel de atac este o opțiune pe care nici Israelul, nici Statele Unite nu au exclus-o în cazul eșuării negocierilor.

Și în timp ce sunt prea puține pentru a fi folosite la proliferare, chiar câteva sute de centrifuge în plus la Fordo ar fi o îngrijorare în ceea ce privește numărul total.

Robert Menendez, democrat din Comisia senatorială pentru Relații Externe, a declarat că un astfel de compromis ar demonstra că Statele Unite negociază „orice acord de dragul acordului”.

„O cantitate nemeritată de încredere este pusă într-un partener de negocieri care a petrecut decenii dezamăgind comunitatea internațională”, refuzându-le accesul inspectorilor și destabilizând activ regiunea, a declarat el.

În timp ce negocierile sunt în desfășurare, numărul centrifugelor a crescut la peste 6.000.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Decembrie cu ninsori și crivăț! Meteorologii Accuweather anunță cum va fi vremea luna viitoare, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce este „paradoxul coastei”?