Prima pagină » IT&C » Cum încearcă Germania să construiască un nou Silicon Valley

Cum încearcă Germania să construiască un nou Silicon Valley

Cum încearcă Germania să construiască un nou Silicon Valley
Uniunea Europeană, în special Germania, încearcă să ajungă din urmă Statele Unite ale Americii, în materie de inovație tehnologică. Astfel, implementarea și administrarea procesului de digitalizare a devenit o piatră de hotar pentru politica germană.

Totuși, faptul că multe din cele mai mari companii germane au rămas în urmă în privința ofertei de servicii digitale nu poate fi ignorat, scrie Business Insider.

Administrația Merkel încearcă să furnizeze infrastructura necesară, investițiile și cadrul juridic și politic necesar construirii unui ecosistem tehnologic solid, care să poată concura cu cel din SUA.

Finanțarea guvernamentală, realizată prin programe precum German Accelerator, reprezintă doar începutul. Inițiativa este promovată de ministrul german pentru Afaceri Economice și selectează startup-uri care să coopereze cu firmele americane din New York și California.

Din nefericire pentru antreprenori, sistemul fiscal al Germaniei este prea complicat și intimidează investițiile. În cele din urmă, tinerii profesioniști germani preferă să lucreze pentru companii deja consacrate, decât să demareze propriul startup.

În prezent, există doar două startup-uri germane semnificative, SoundCloud și Rocket Internet, ambele situate în Berlin, o adevărată capitală a firmelor tehnologice mici.

Nu doar Berlinul, ci și Hamburg au devenit huburi tehnologice excepționale și exemplele sunt numeroase: IT-Cluster în Rhine-Main-Neckar, Medical Valley în regiunea Erlangen (Bavaria), Silicon Saxony în Dresden sau Solar Valley în Thalheim.

Cum ar putea construi Germania următorul Silicon Valley? „Locomotiva Europei” are un capital uman solid, furnizat de sistemul educațional și un standard de trai foarte ridicat. De asemenea, industria germană este formată din titani precum Volkswagen, BMW, Daimler-Mercedes, Audi, BASF, Siemens, Allianz, Bosch, Adidas, SAP și Metro.

Pentru Germania, vestea proastă este că tot mai mulți tineri bine pregătiți preferă să lucreze în SUA, Marea Britanie, Elveția și Austria. În ultimii ani, Silicon Valley a profitat din plin de fluxul de ingineri, cercetători, antreprenori și investitori germani. Pentru a găzdui un Silicon Valley european, precizează analiștii, Germania trebuie să renunțe la condamnarea eșecului și să nu mai pună o grea povară morală în spatele antreprenorilor tineri care, dintr-un motiv sau altul, înregistrează un eșec. Pentru mulți afaceriști care au intrat în insolvență, Germania nu mai oferă o a doua șansă și aceasta este o problemă majoră. 

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele