Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, audiat la DNA

Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, audiat la DNA
Publicat: 31/03/2015, 09:26

Darius Vâlcov a ajuns la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în jurul orei 09.00 și nu a făcut declarații.

Fostul ministru Darius Vâlcov a fost și vineri la DNA, unde a dat explicații în legătură cu tablourile găsite de anchetatori la percheziții.

Procurorii DNA au făcut, în 26 martie, șase percheziții în localități din județul Olt, în municipiul Slatina și în București, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziționate de Darius Vâlcov, prin interpuși, de la case celebre de licitații, cu bani presupus obținuți din fapte de corupție.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri și un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Constantin Piliuță, Corneliu Baba, Horia Bernea sau Octav Băncilă, potrivit DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Darius Vâlcov intenționa să deschidă o galerie de artă în București, iar în acest scop luase un spațiu și începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere. Anchetatorii ar fi găsit unele tablouri prin dulapuri sau pe sub paturi, din cauza faptului că Vâlcov și oamenii săi de încredere s-ar fi grăbit să le ascundă.

Galeria de artă pe care Darius Vâlcov intenționa să o deschidă în Capitală era pe strada Stockhol, din Sectorul 1 al Capitalei, unde anchetatorii au găsit la percheziții 29 de tablouri. Darius Vâlcov ar fi dat un milion de lei unui intermediar, în 2013, pentru achiziția de tablouri, au precizat sursele citate.

Operele de artă găsite de procurori la adresa din Sectorul 1 sunt semnate, printre alții, de Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Corneliu Baba, Nicolae Vermont, Nicolae Dărăscu, Mircea Mihai Ciobanu, Rudolf Negely, Ștefan Câlția, Adam Bălțatu, Aurel Băieșu, Dumitru Ghiață, Iosif Iser, Samuel Mutzner, George Catargi, Francisc Chiuariu, Constantin Piliuță, Constantin Păuleț, Andy Worhol și Mihai Sârbulescu. Tot la aceeași adresă au fost găsite și obiecte decorative semnate Pablo Picasso și Victor Brauner, au precizat sursele citate.

Fostul ministru al Finanțelor este în arest la domiciliu din 26 martie, după ce judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a lui Vâlcov. Decizia a fost contestată de procurorii DNA și urmează să se judece tot la instanța supremă, care va stabili dacă Vâlcov va rămâne în arest la domiciliu, va fi cercetat sub control judiciar sau va fi arestat preventiv.

Anterior, Darius Vâlcov a stat 24 de ore în arestul Poliției Capitalei, după ce a fost reținut de către procurorii DNA, în urma avizului dat de Senatul, în 25 martie, pentru reținerea și arestarea sa.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție îl acuză pe Darius Vâlcov de trafic de influență, după ce el ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

În același dosar, în 24 martie, DNA a cerut Senatului un nou aviz pentru arestarea lui Vâlcov, acesta fiind suspectat și că a folosit informații obținute când a fost primar, senator și ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură. Procurorii susțin că aceste firme erau deținute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuși. Această a doua cerere formulată de DNA în cazul lui Vâlcov va fi analizată marți în Comisia juridică și miercuri în plenul Senatului.

Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obținut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripționat Renoir, un tablou inscripționat Jean Cocteau și o pictură pe lemn, inscripționată Aurel Acasandrei, precum și sumele de 90.000 de dolari și 1.323.850 de lei. Anchetatorii susțin că banii și bunurile au fost depozitate într-un seif.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că seiful se afla în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu, prieten al fostului ministru al Finanțelor.

Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov și-a anunțat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcția de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunțat la funcție câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.

Din august 2014 și până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar de la sfârșitul anului trecut și până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanțelor Publice.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de...