Prima pagină » Economic » Turcia se confruntă cu cea mai mare pană de electricitate din ultimii 15 ani

Turcia se confruntă cu cea mai mare pană de electricitate din ultimii 15 ani

Turcia se confruntă cu cea mai mare pană de electricitate din ultimii 15 ani
O pană de electricitate majoră a afectat mai multe orașe și provincii din Turcia marți, inlusiv capitala Ankara și cel mai mare oraș al țării, Istanbul, unde circulația metroului a fost întreruptă parțial iar centrele comerciale au plonjat în întuneric, relatează Reuters, în pagina electronică.

Postul de televiziune NTV a anunțat că peste 40 de provincii sunt afectate de pene de electricitate. Un oficial din cadrul Ministerului turc al Energiei a refuzat să comenteze cauza acestei defecțiuni, în timp ce compania de distribuire a energiei electrice TEIAS nu a putut fi contactată de Reuters.

Agenția de presă publică Anadolu a anunțat că oficiali din cadrul TEIAS au afirmat că numeroase regiuni au rămas fără curent electric la ora 10.36 (10.36 ora României) din cauza unei probleme la liniile de distribuție. Aceștia au afirmat că au început o evaluare tehnică și că lucrează pentru restaurarea alimentării cu electricitate cât mai repede posibil.

Consumul de electricitate al Turciei a crescut puternic în ultimii ani din cauza creșterii economice robuste și a numărului populației, obligând la creșterea investițiilor în energie și importarea gazului natural.

Pene de electricitate de o asemenea amploare sunt însă rare, aceasta fiind cea mai mare din Turcia din ultimii 15 ani.

Premierul turc Ahmet Davutoglu a declarat că oficialii analizează toate cauzele posibile pentru această defecțiune, inclusiv un atac terorist, relatează cotidianul Hürriyet în pagina electronică.

La rândul său, ministrul Energiei, Taner Yildiz, a exclus supozițiile potrivit cărora țara s-ar confrunta cu o lipsă de energie electrică. „Nu pot spune nici dacă a fost sau nu un atac terorist”, a adăugat el.

Ministerul Energiei a precizat, de asemenea, într-un comunicat că problema s-a produs la principala linie de distribuție și că pana își are originea în regiunea Mării Egee.

Citește și