A doua cerere a DNA de arestare a lui Vâlcov, avizată de senatorii juriști

A doua cerere a DNA de arestare a lui Vâlcov, avizată de senatorii juriști
Publicat: 31/03/2015, 13:38
Actualizat: 31/03/2015, 14:39

Senatorii juriști au avizat favorabil cele două solicitări ale procurorilor anticorupție , prima privind extinderea urmăririi penale, a doua privind reținerea și arestarea preventivă, ambele pe numele senatorului PSD Darius Vâlcov.

Deși nu a venit la audierile din comisie, acesta fiind la sediul DNA, membrii comisiei au adoptat aceste cereri. Pentru extinderea urmăririi penale, nouă membri ai comisiei juridice s-au pronunțat „pentru”, în timp ce pentru reținerea și arestarea preventivă au fost șapte voturi „pentru” și două abțineri.

„Domnul senator ne-a comunicat că va veni mâine în plen. Nu ne-a trimis nicio apărare scrisă la comisiei”, a spus, la final, președintele comisiei juridice, liberalul Cătălin Boboc.

Referitor la ce prevedere se va aplica atunci când vor fi numărate voturile, acesta a spus că „doar speră” că se va respecta Constituția, și nu se va proceda ca în cazul lui Dan Șova, unde s-a luat în calcul Regulamentul Senatului și Statutul deputaților și senatorilor.

Cele două rapoarte vor ajunge miercuri în plenul Senatului, care va da votul final. Prima solicitare a DNA a fost aprobată și de plen.

În ziua în care comisia juridică decidea soarta lui în primul dosar, procurorii DNA formulau o nouă cerere de începere a urmăririi penale, Aflat în arest la domiciliu, în dosarul în care este suspectat de faptul că ar fi obținut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripționat Renoir, un tablou inscripționat Jean Cocteau și o pictură pe lemn, inscripționată Aurel Acasandrei, precum și sumele de 90.000 de dolari și 1.323.850 de lei. Concret, în acest dosar, fostul ministru de Finanțe este acuzat de trafic de influență, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri.

În cea de-a doua solicitare a procurorilor, Vâlcov este suspectat că faptele au fost continuate și în calitate de fost ministru și senator.

Anchetatorii susțin că banii și bunurile au fost depozitate într-un seif. Ulterior, după alte percheziții, procurorii au descoperit alte 101 tablouri, unele semnate de Picasso, Baba sau Andy Warhol.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar