Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, Mirela Drăghicioiu, a declarat că accidentul a avut loc pe DN 6, care leagă Timișoara de Lugoj, în dreptul localității Topolovățu Mare.
„Un accident a avut loc pe DN 6, la ieșirea din localitatea Topolovățu Mare. Din primele cercetări rezultă că șoferul unui autotren a depășit un microbuz care rula în fața sa, iar la revenirea pe banda de circulație a acroșat cu partea din spate microbuzul. Șoferul microbuzului are aproximativ 50 de ani. În microbuz se aflau două femei, trei bărbați și un copil”, a declarat Mirela Drăghicioiu.
În urma accidentului, trei persoane aflate în microbuz, respectiv șoferul, o tânără de 24 de ani și copilul acesteia de trei ani, au fost răniți, fiind transportați la spital.
În acest caz a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii încearcă să stabilească împrejurările care au dus la producerea acestui accident.