Oferte Paște 2015. În stațiunea Predeal, prețurile pentru vacanța de Paște de anul acesta sunt comparative cu cele de anul trecut, iar hotelierii au oferte de la 250 de lei de persoană pentru o vacanță de trei nopți, la peste 1.000 de lei de persoană pentru aceeași perioadă petrecută într-un hotel exclusivist. Din oferte nu lipsește masa cu produse tradiționale, iar unii dintre hotelieri pregătesc surprize pentru copii sau lansări de lampioane în noaptea de Înviere.
Astfel, vacanța de Paște într-un hotel de cinci stele din Predeal costă de la 1.350 de lei pentru două persoane cazate timp de trei nopți în cameră dublă, până la 2.300 de lei pentru două persoane cazate pentru patru nopți în apartament. Pachetele turistice includ mic dejun și cină, dar și masa festivă de Paște, cu muzică live în restaurantul hotelului. Oaspeții vor fi primiți cu ouă roșii, cozonac și vin la întoarcerea de la biserică în noaptea de Înviere și vor avea acces la sala de fitness, saună, jacuzzi și piscină. La acest hotel copiii de până la șapte ani au gratuitate, cei cu vârste între 7 și 12 ani plătesc 120 de lei pe zi, beneficiind de masă și de un pat suplimentar în camera părinților.
Tot la Predeal, un hotel de patru stele își așteaptă oaspeții cu pachete turistice speciale pentru perioada 10-13 aprilie. Astfel, turiștii vor primi trei nopți de cazare cu mic dejun, acces la SPA, cină festivă după slujba de Înviere, dejun și cină în ziua de Paște. Gazdele au pregătit pentru copii un loc de joacă deschis în fiecare zi, cadouri și surprize de la Iepurașul de Paște. Aici, tariful pentru vacanța de Paște pornește de la 850 de lei de persoană și ajunge la peste 1.000 de lei de persoană, pentru cei care vor să se cazeze în apartament.
În schimb, la un hotel de trei stele din stațiunea Predeal, două persoane vor plăti 930 de lei pentru trei nopți de cazare într-o cameră dublă, prețurile crescând la 1.140 de lei pentru cei care doresc să se cazeze într-o garsonieră și ajungând până la 1.200 de lei pentru turiștii care vor să ocupe un apartament. Pachetele turistice pentru perioada de Paște includ nu doar cazare, ci și mic dejun și cină, masă festivă, tratație cu produse tradiționale, dar și acces la saună și jacuzzi.
Și vilele din stațiune au pregătit oferte speciale pentru perioada sărbătorilor. O vilă de trei stele percepe un tarif de 506 lei de persoană pentru trei nopți de cazare, în perioada 10-13 aprilie, oferta incluzând și demipensiune, brunch în prima zi de Paște, gustare cu produse tradiționale.
Tot la Predeal, la unele vile există oferte de tip „last minute” care includ două nopți de cazare, a treia fiind oferită gratuit, cu mic dejun, masă festivă, „platou specific” în noaptea de Înviere, totul la prețul de 250 de lei de persoană. În plus, ca să-i atragă pe turiști, gazdele au pregătit o lansare de lampioane după slujba de Înviere, lampioanele fiind distribuite oaspeților gratuit, la recepția unității de cazare.
Unitățile de cazare mici, fără restaurant, dar cu bucătărie proprie, se închiriază integral grupurilor de turiști, la prețuri care pornesc de la 1.500 de lei pentru trei nopți.
Oferte Paște 2015. La Poiana Brașov, tarifele sunt considerabil mai mari
Un hotel de patru stele a pregătit oferte speciale de trei, cinci sau șapte nopți de cazare, cu prețuri de la 180 de euro de persoană pentru trei nopți și 300 de euro de persoană pentru un sejur de șapte zile, ofertă valabilă pentru un apartament în care se vor caza cel puțin patru persoane. Hotelul oferă mic dejun, dejun tradițional, cină festivă, muzică live interpretată de artiști celebri, dar și petreceri pentru copii cu personaje din povești și concursuri de ouă încondeiate.
Un alt hotel are oferte pentru perioada de Paște care se adresează în mod special familiilor cu copii. Oferta, care este valabilă pentru minimum trei nopți, este concepută special pentru doi adulți și doi copii, care vor plăti de la 140 de euro pe noapte pentru cazarea în cameră dublă, prețul incluzând de asemenea un brunch de Paște cu produse tradiționale românești, primire cu ouă roșii și cozonac după slujba de Înviere, dar și un „masaj de eliberare a stresului” pentru adulți și acces la un loc de joacă cu animatori, vânătoare de ouă, ateliere de origami pentru copii. În plus, hotelul le oferă turiștilor care vor petrece Paștele acolo posibilitatea să plece mai târziu decât în mod obișnuit, ora de check-out fiind 16.00.
La hotelurile de trei stele din Poiana Brașov prețurile sunt mai mici: 640 de lei de persoană pentru trei nopți de cazare sau 830 de lei pentru patru nopți de cazare cu „primire în seara de Înviere”, cină festivă de Paște cu muzică mixată de un DJ, acces la jacuzzi, saună, piscină, sală de fitness, sală de jocuri.