Prima pagină » Mini » Paște 2015 pe Valea Prahovei. Prețurile încep de la 50 de lei pe noapte

Paște 2015 pe Valea Prahovei. Prețurile încep de la 50 de lei pe noapte

Paște 2015 pe Valea Prahovei. Prețurile încep de la 50 de lei pe noapte
Paște 2015 pe Valea Prahovei. Hotelierii de pe Valea Prahovei vin cu oferte speciale de Paște, care includ bucate tradiționale, jacuzzi, saună sau spectacole pentru copii.

Paște 2015 pe Valea Prahovei. La fel ca și în anii trecuți, hotelierii de pe Valea Prahovei au pregătit oferte speciale pentru perioada sărbătorilor de Paște. Din meniuri nu lipsesc preparatele tradiționale din carne de miel, ouăle roșii și cozonacul, însă există și meniuri speciale pentru turiștii care țin post, dar și meniuri alternative pentru cei cărora nu le place carnea de miel. De asemenea, copiii care vor merge cu familiile la munte în această perioadă vor avea parte de ateliere în cadrul cărora vor învăța că vopsească ouă sau să confecționeze felicitări de Paști și vor primi, în plus, cadouri de la Iepuraș.

Ofertele unor hotelieri țin cont și de faptul că mulți dintre turiștii care vor petrece sărbătorile la munte vor vrea să meargă la biserică în Noaptea de Înviere, astfel că este specificat în oferte că unitatea de cazare este situată la doar câteva sute de metri de biserică sau că se oferă transport cu microbuzul către biserică și înapoi.

La un hotel de două stele din Sinaia o cameră dublă costă 750 de lei pentru trei nopți de cazare. Pachetul turistic include, pe lângă cazare, cadouri pentru copii de la Iepuraș, program de divertisment cu magicieni și pictură pe față, „dejun pascal” și gustare tradițională la revenirea de la slujba de Înviere. La acest hotel, copiii mai mici de șase ani au gratuitate, iar pentru copiii cu vârste între 6 și 12 ani părinții vor plăti 250 de lei pentru pachetul turistic, cu mențiunea că la restaurant meniurile vor fi la jumătate din porția pentru un adult.

La un hotel de trei stele din stațiunea Sinaia prețul unei vacanțe de Paște care include trei nopți de cazare pornește de la 500 de lei de persoană pentru o cameră dublă și poate ajunge până la 725 de lei de persoană. Pachetul include, pe lângă cazare, acces la piscină, jacuzzi, saună, internet, precum și mic dejun în sistem bufet suedez, mini-bufet tradițional în Noaptea de Înviere cu ouă roșii, drob, cozonac, pască și vin, cină în ziua de Paște cu meniu tradițional, program artistic și petrecere. Familiile care merg la acest hotel cu copiii îi pot înscrie pe cei mici la ateliere în cadrul cărora vor vopsi ouă de Paști și vor realiza felicitări.

Un alt hotel din Sinaia care a pregătit o ofertă specială de Paște subliniază că este situat în apropierea Mănăstirii Sinaia, unde, în mod tradițional, mii de turiști și localnici merg să ia lumină în Noaptea Învierii. Pe lângă cina tradițională și „dejunul pascal”, unitatea de cazare încearcă să îi atragă pe turiști cu „vânătoare de ouă” sau tombolă de Paște.

Paște 2015 pe Valea Prahovei. Drumeții către biserici

Hotelurile aflate la distanță mai mare de centrul stațiunii au tarife mai mici și organizează drumeții către biserici în Noaptea de Înviere. Astfel, un hotel de trei stele din Sinaia, situat la distanță de centrul stațiunii, are o ofertă care include trei nopți de cazare, meniuri tradiționale, foc de tabără cu vin și țuică fiartă, „dejun pascal” și program artistic, la prețul de 362 de lei de persoană. Hotelierii organizează o drumeție către un schit situat în apropiere, iar la întoarcerea de la slujba religioasă turiștii vor fi întâmpinați cu ouă roșii, cozonac, vin și pască.

Pentru perioada sărbătorilor de Paște hotelurile de patru stele din Sinaia au tarife similare cu cele ale hotelurilor de trei stele. Astfel, la patru stele, o persoană va plăti 500 de lei sau un cuplu va achita 1.000 de lei pentru trei nopți de cazare în cameră dublă, cu mic dejun și cină, cei care au ținut post având meniuri speciale înainte de Noaptea de Înviere. La un astfel de hotel copiii de până la patru ani au gratuitate, iar pentru cei mai mari părinții plătesc pentru cazare 60 de lei pe noapte.

Unele pensiuni de pe Valea Prahovei au pregătit oferte pentru familii numeroase sau pentru grupuri care sunt dispuse să împartă același apartament. Astfel, la Sinaia, se găsesc de închiriat, în vile, apartamente de trei, patru sau chiar cinci camere, în care se pot caza patru, șase, respectiv opt persoane. O vacanță care include trei nopți de cazare cu mic dejun, cină și bufet tradițional costă de la 1.900 de lei pentru patru persoane la 3.700 de lei pentru opt persoane.

Paște 2015 pe Valea Prahovei. Oferte de cazare în Bușteni

Tot pe Valea Prahovei, în Bușteni, cel mai mare hotel din stațiune a pregătit oferte pentru perioada sărbătorilor de Paște care includ două, trei sau patru nopți de cazare, la prețuri de la 250 de lei de persoană pentru două nopți până la 590 de lei de persoană pentru patru nopți de cazare, tarifele variind în funcție de tipul camerei în care se face cazarea. În aceste pachete turiștii primesc, pe lângă cazare, mic dejun, mâncare tradițională în Noaptea de Înviere, dejun pascal și surprize pentru copii. Bucătarii acestui hotel promit meniuri variate pentru cei care țin post, dar și meniuri speciale pentru cei care consumă carne, dar preferă altă carne decât cea de miel. Copiii de până la șase ani au gratuitate, iar cei de până la 12 ani vor plăti la această unitate de cazare jumătate din prețul unui pachet turistic.

Tot în stațiunea Bușteni, prețul unei nopți de cazare la o vilă este de 50 – 60 de lei de persoană, iar familiile care au copii sub zece ani îi pot caza fără să plătească. Unii dintre proprietarii de vile închiriază camerele individual, în timp ce alții preferă să închirieze unor grupuri organizate.

Vilele și pensiunile care au restaurant oferă turiștilor și mic dejun și cină, iar pentru perioada sărbătorilor de Paște cazarea cu demipensiune la o astfel de unitate turistică costă o sută de lei de persoană. Unele dintre vile au anunțat deja că sunt închiriate pentru perioada sărbătorilor, în cele mai multe dintre situații fiind vorba despre grupuri organizate care au petrecut și anii anteriori sărbătorile în respectivele unități de cazare.

Paște 2015 pe Valea Prahovei. Ce pregătesc hotelierii din Azuga

În stațiunea Azuga, un hotel de trei stele oferă turiștilor pensiune completă, dar și masă festivă la prețul de 140 de lei de persoană pe noapte. Pentru această perioadă rezervările se fac pentru cel puțin trei nopți de cazare, iar hotelul poate fi închiriat fie individual, fie unui singur grup. Pe lângă reduceri la biliard, bowling și tenis de masă și acces gratuit la saună, turiștii care vor închiria camere în acest hotel în perioada sărbătorilor pascale vor beneficia și de transport asigurat de hotelier până la biserică și înapoi în Noaptea de Înviere.

Tot în Azuga, un hotel de patru stele pregătește turiștilor pentru sejurul de Paște drob de miel, borș de miel, friptură de miel la tavă cu sos de vin și usturoi, dar și ouă roșii, cozonac și palincă. Hotelierii promit „atmosferă de familie” și le asigură turiștilor transport cu microbuzul propriu în Noaptea de Paște până la biserică. La acest hotel pachetul turistic, valabil de la 10 la 13 aprilie, costă 135 de euro de persoană pentru cei care se cazează în camera dublă, tarifele ajungând la aproape 170 de euro de persoană pentru cei care vor să se cazeze în apartament.

Temperaturile ridicate de la începutul primăverii au topit zăpada pe pârtiile de joasă altitudine de pe Valea Prahovei, însă la altitudini mari este posibil ca de Paște să se poată schia.

La Sinaia, pe pârtiile din Valea Dorului și Valea Soarelui, situate la 2.000 de metri altitudine încă se mai poate schia și este posibil ca și în perioada sărbătorilor de Paște să existe condiții pentru practicarea sporturilor de iarnă,a declarat ofițerul de presă al Primăriei Sinaia, Mădălina Roșu.

În stațiunea Bușteni, turiștii se vor putea distra în fun-park-ul de la baza domeniului schiabil Kalinderu.

Autor