Prima pagină » Știri externe » Gruparea Stat Islamic a comis un nou măcel în Siria, unele persoane fiind arse de vii

Gruparea Stat Islamic a comis un nou măcel în Siria, unele persoane fiind arse de vii

Gruparea Stat Islamic a comis un nou măcel în Siria, unele persoane fiind arse de vii
Combatanții grupării Stat Islamic au ucis cel puțin 37 de persaone, într-un sat sirian din apropierea orașului Hama, a anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de Reuters în pagina electronică.

Televiziunea de stat siriană a precizat că 44 de persoane au fost ucise și alte 21 rănite în atacul asupra satului Mabouja, situat la aproximativ 60 de kilometri est de Hama. O sursă militară a afirmat că armata siriană a respins atacul marți.

OSDO, care folosește o rețea de contacte pentru a monitoriza războiul civil ce durează de patru ani, a menționat că luptătorii grupării Stat Islamic au ucis familii întregi, unele persoane fiind arse de vii.

Din populația acestui sat fac parte alawiți și ismailiți, două secte considerate eretice de islamiștii sunniți, a declarat Rami Abdulrahman, directorul OSDO. Printre victime figurează ismailiți, alawiți și sunniți, a adăugat el.

Localitatea se află la aproximativ 200 de kilometri de Raqqa, capitala de facto a califatului proclamat de gruparea Stat Islamic în Siria și Irak, și se află în regiunea vestică în care președintele sirian Bashar al-Assad a încercat să-și consolideze controlul.

Combatanții SI au comis numeroase atacuri în zone controlate de forțele guvernamentale în provinciile Hama și Homs, în ultimele săptămâni.

Potrivit sursei militare citate, gruparea Stat Islamic a încercat să atace satul, dar acest atac a fost respins și numeroși teroriști au fost uciși. Armata siriană controlează satul, a precizat sursa.

Autor

Citește și