Ioan Niculae și Bunea Stancu, conduși spre penitenciarele în care își vor executa pedepsele

Ioan Niculae și Bunea Stancu, conduși spre penitenciarele în care își vor executa pedepsele
Publicat: 02/04/2015, 22:38
Actualizat: 02/04/2015, 23:33

Ioan Niculae a fost ridicat de la domiciliul său din Zimnicea și este transportat la Penitenciarul Rahova, au declarat corespondentului MEDIAFAX surse din Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Teleorman.

Omul de afaceri va sta în carantină la Rahova timp de 21 de zile, la finalul cărora i se va stabili regimul și locul de detenție.

Gheorghe Bunea Stancu a fost ridicat de la domiciliul său din Brăila și va fi încarcerat la Penitenciarul de maximă siguranță Galați, potrivit unor surse din IPJ Brăila.

Gheorghe Bunea Stancu a fost condamnat la trei ani de închisoare, iar Ioan Niculae, Gheorghe Teodorescu și Viorel Bărac, la doi ani și jumătate, cu executare, în dosarul „Mită la PSD”, printr-o decizie definitivă dată joi de Curtea de Apel București.

În acest dosar, în primă instanță, Judecătoria Sectorului 1 a decis, în 20 noiembrie 2013, achitarea omului de afaceri Ioan Niculae, aceeași decizie fiind luată și în cazul lui Gheorghe Bunea, Viorel Bărac și Gheorghe Teodorescu.

Decizia Judecătoriei Sectorului 1 a fost contestată la Curtea de Apel București, care a dat joi o decizie definitivă în acest dosar.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu și-a folosit influența și autoritatea rezultate din funcția de președinte al organizației județene Brăila a PSD pentru a obține, cu încălcarea dispozițiilor legale ce privesc finanțarea partidelor politice, suma de un milion de euro de la Ioan Niculae, patron al SC Interagro SA, bani ce urmau să fie folosiți în campania electorală prezidențială, desfășurată la sfârșitul anului 2009, pentru susținerea candidatului PSD, Mircea Geoană.

Potrivit înțelegerii, sumele de bani trebuiau să fie date indirect, în sensul că Ioan Niculae urma să achite plăți către diferiți furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituții implicate în realizarea de sondaje de opinie publică. În acest fel, au susținut procurorii anticorupție, se disimula destinația reală a sumelor de bani, ocolindu-se dispozițiile legale referitoare finanțarea partidelor politic.

În schimbul banilor oferiți, Ioan Niculae ar fi solicitat ca, în cazul câștigării alegerilor de către candidatul PSD, să fie desemnate persoane care să îi susțină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, precum și la nivelul celor două societăți naționale ce aveau ca obiect gestionarea și distribuirea gazului natural (SNTGN Transgaz și SNGN Romgaz SA), au arătat procurorii în rechizitoriu.

Procurorii anticorupție au mai prezentat în rechizitoriu o discuție ambientală purtată de cei doi în 5 noiembrie 2009, în holul hotelului Marriott din Capitală. Potrivit interceptării, Niculae îi povestea lui Bunea cum l-a refuzat, în discuțiile despre o posibilă finanțare a campaniei PSD din 2009, pe Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană și fost președinte al EximBank. Niculae arăta în acea discuției că a vorbit totuși despre acest subiect atunci când a fost trimis la el pentru tratative Viorel Hrebenciuc.

„Inculpatul Ioan Niculae îi spune coinculpatului Bunea Stancu că pentru a putea fi discutate aspectele legate de efectuarea unei donații i-a fost trimis Ionuț Cotea, însă Ioan Niculae a refuzat să colaboreze cu acesta, astfel că următorul trimis a fost Viorel Hrebenciuc, care l-a întrebat «cât ești dispus să dai?»”, au scris procurorii în rechizitoriu.

Niculae i-ar fi povestit la acel moment lui Stancu : „Măi, zic: eu pot să dau un milion de euro pentru PSD. Dar trebuie să știe cât mai puține persoane. Știi tu (nota procurorilor: Viorel Hrebenciuc) și Ionuț Costea, care nu știe decât că m-am întâlnit eu cu el. El nu trebuie să spună. Atâta dau”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Zodiile care vor primi o nuia de la Moș Nicolae. N-au fost cuminți în ultima...
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?