Conform surselor, regimul președintelui rus Vladimir Putin a încercat să elimine orice urmă a implicării susținătorilor Rusiei în tragedia aviatică. Sursele le-au spus anchetatorilor olandezi că rușii încearcă să „ascundă” orice dovadă care i-ar putea incrimina.
„Sursele mele consideră că aceste persoane și-ar fi putut schimba identitățile sau chiar ar fi fost executate de serviciile secrete ruse, pentru a ascunde totul”, a declarat jurnalistul olandez Robert Bas. El a adăugat că cei care au lansat rachetele BUK spre avionul de pasageri nu au putut fi găsiți de anchetatori.
„În final, este posibil să nu existe un proces, din păcate, ci doar raportul privind rezultatele investigației”, a afirmat jurnalistul.
Avionul MH17 al companiei Malaysia Airlines, care efectua o cursă de la Amsterdam către Kuala Lumpur cu 298 de persoane la bord, a fost doborât în estul Ucrainei pe 17 iulie 2014. Moscova a acuzat forțele ucrainene că au doborât avionul, în timp ce Kievul a afirmat că aeronava a fost lovită de o rachetă BUK lansată de separatiștii proruși.
Rezultatele anchetei privind circumstanțele prăbușirii avionului urmează să fie date publicității în octombrie, dar NOS afirmă că investigația a fost obstrucționată de atacuri cibernetice lansate de serviciile secrete ruse. Telefoane și laptopuri folosite de anchetatori în Ucraina au fost „distruse” după instalarea unor programe spion.
NOS a precizat că informațiile sale provind de la „câteva surse anonime din poliție și din cadrul grupului de anchetatori”. Potrivit acestora, dovezile strânse, între care peste un milion de documente, duc la concluzia că avionul a fost doborât de o rachetă lansată de la sol. „Aceasta este versiunea principală, dar nu este singura, încă se mai investighează și celelalte opțiuni”, a declarat jurnalistul Robert Bas.