Reacția Germaniei după ce Grecia i-a cerut acum 279 de MILIARDE de EURO ca despăgubiri pentru ocupația nazistă din al II-lea Război Mondial

Reacția Germaniei după ce Grecia i-a cerut acum 279 de MILIARDE de EURO ca despăgubiri pentru ocupația nazistă din al II-lea Război Mondial
Publicat: 08/04/2015, 09:08

„Aceste solicitări, sincer vorbind, sunt niște prostii”, a reacționat Sigmar Gabriel, potrivit Deutsche Welle, explicând că Grecia este interesată să primească din ce în ce mai multe fonduri pentru a depăși criza economică.

Dimitris Mardas, adjunctul ministrului elen de Finanțe, a cerut Guvernului german despăgubiri de 278,7 miliarde de euro pentru ocupația nazistă din timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Potrivit lui Mardas, Direcția Financiară Generală din Grecia a calculat că Berlinul datorează 278,7 miliarde de euro, inclusiv un credit de 10,3 miliarde pe care Banca Centrală a Greciei ar fi fost forțată să îl acorde.

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel a avertizat Atena să nu amestece această falsă problemă cu actualele negocieri pe care Grecia le poartă cu creditorii internaționali pentru prelungirea planului de asistență financiară. „Cele două problematici nu au nicio legătură una cu cealaltă”, a subliniat vicecancelarul Germaniei.

În pofida afirmațiilor ministrului german al Economiei, opoziția germană a îndemnat Guvernul condus de Angela Merkel să restituie Greciei presupusul împrumut de 10,3 miliarde de euro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Harry, eclipsat total de William. Momentul a fost jenant
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Povestea incredibilă a femeii care s-a căsătorit cu ea însăși! Cum a sărbătorit un an...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața