Prima pagină » Știri externe » Descoperire impresionantă în sudul Angliei, lângă aeroportul Gatwick: este cel mai mare din ultimii 30 de ani

Descoperire impresionantă în sudul Angliei, lângă aeroportul Gatwick: este cel mai mare din ultimii 30 de ani

Descoperire impresionantă în sudul Angliei, lângă aeroportul Gatwick: este cel mai mare din ultimii 30 de ani
Descoperire impresionantă în sudul Angliei, lângă aeroportul Gatwick: este cel mai mare din ultimii 30 de ani

U.K. Oil & Gas Investments, specializată în lucrări de explorare petrolieră, a anunțat că zăcământul descoperit în sudul Angliei ar putea conține rezerve de țiței similare cu cele din Marea Nordului. Titlurile UKOG au închis în urcare cu 169%.

„Credem că am făcut o descoperire semnificativă, probabil cel mai important zăcământ onshore din Marea Britanie din ultimii 30 de ani, și considerăm că este de importanță națională”, a declarat Stephen Sanderson, directorul general al UKOG, pentru postul BBC.

Potrivit estimărilor companiei de analize în petrofizică Nutech, zăcământul ar conține 100 de miliarde de barili de țiței.

Zona din jurul Horse Hill, de lângă aeroportul Gatwick, ar putea conține 158 de milioane de barili de petrol pe o milă pătrată, conform analizelor efectuate de Nutech.

Chiar dacă doar o mică parte din această cantitate de țiței va putea fi extrasă, importanța descoperirii constă în faptul că exploatările din Marea Nordului au produs numai 45 de miliarde de barili de țiței în 40 de ani, notează BBC.

Licențele de prospectare de la Horse Hill acoperă 55 de mile pătrate din bazinul Weald, din sudul Angliei, la care UKOG are o participație de 20,36%.

UKOG este o companie mică, care miercuri avea o capitalizare de piață de circa 18,7 milioane de lire sterline (26,6 milioane dolari), înainte ca informația să fie făcută publică.

Citește și