În urmă cu câteva luni, Stuart Leaf, fondatorul Cadogan Management (companie de fonduri speculative), se relaxa în apartamentul său din Brooklyn Heights când l-a sunat de soția. Voia să știe când se întoarce de la muncă. Se pare că „amândoi eram acasă de trei ore”, le-a spus Leaf jurnaliștilor de la The Wall Street Journal. Apartamentul este atât de mare încât niciunul dintre ei nu a realizat că și celălalt era acasă. Atunci au decis să-l scoată la vânzare.
Proprietatea de tip studio este compusă din nouă apartamente care ocupă etajele 10, 11 și 12 ale clădirii One Brooklyn Bridge Park, cu vedere la ocean.
Leaf a cumpărat cele trei etaje în urmă cu șase ani și le-a reamenajat. Apartamentul are acum șase dormitoare, șase băi și două camere de toaletă.
Proprietatea mai dispune de o „cramă” pentru 3.500 de sticle de vin, cameră din care se intră din sufragerie, o sală de sport cu un perete pentru cățărări, o sală pentru proiecții și două spații de parcare.
Apartamentul are vedere la Statuia Libertății, la podul Brooklyn și la centrul Manhattanului. Terasa cu o lungime de 22 de metri are un grătar, un sistem de sunet, dar și un sistem de irigație pentru plante.