Prima pagină » Sport » Simona Halep, lăudată de unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști sportivi americani. „Va câștiga mai multe titluri de Grand Slam”

Simona Halep, lăudată de unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști sportivi americani. „Va câștiga mai multe titluri de Grand Slam”

Simona Halep, lăudată de unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști sportivi americani. „Va câștiga mai multe titluri de Grand Slam
Jon Wertheim, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști sportivi americani, îi prevede un viitor strălucitor Simonei Halep, scrie Sports Illustrated.

În cadrul unei rubrici în care răspunde întrebărilor cititorilor, Wertheim a fost chestionat cu privire la viitorul Simonei Halep, fiind pus să răspundă la următoarea întrebare: ”Peste 10 ani, când se va retrage, cum ne vom aminti de Simona Halep? A. Cea mai bună jucătoare care nu a câștigat niciodată un Grand Slam, B. Câștigătoare o dată la Roland Garros, C. Va avea mai multe titluri de Grand Slam, D. Cine e aia?”.

”Răspunsul meu este C”, a spus Wertheim, nu înainte de a-și explica alegerea. ”Are mult timp să obțină ceva, vorbim de o jucătoare care a fost la câteva puncte de a câștiga un Grand Slam (n.r. în 2014, la Roland Garros, finală pierdută în fața Mariei Șarapova). Se mișcă bine, joacă inteligent, e o adevărată competitoare și își manageriază cariera în mod profesionist. Aș pune pariu că va câștiga mai mult de un Grand Slam. Deci răspunsul meu este C”, a spus Wertheim în Sports Illustrated.

Autor