Prima pagină » Magazin » Reality show-ul „Temptation Island – Insula iubirii” se va lansa în România

Reality show-ul „Temptation Island – Insula iubirii” se va lansa în România

Reality show-ul
Șase femei vor renunța la orice inhibiție pentru a testa dragostea a patru cupluri intrate în reality show-ul "Temptation Island - Insula iubirii", care va fi difuzat începând din 26 aprilie, de la ora 20.30, pe postul de televiziune Antena 1.

Cele patru cupluri care au decis să își supună relația testului suprem al încrederii în cadrul reality show-ului „Temptation Island – Insula iubirii” vor fi nevoite să facă față unei întrebări tulburătoare cât timp se vor afla în Thailanda: Partenerul meu va ceda ispitei?

Șase femei dispuse să riște totul pentru a cuceri cei patru bărbați din competiție vor face zilele mai frumoase domnilor și nopțile crunte doamnelor. Ceea ce este paradis pentru bărbați este infern pentru femei. Cele șase femei care își vor etala armele de seducție în Thailanda sunt Symona Petre, Valentina Neagu, Ana Vengher, Miki Ignat, Alexandra David și Bianca Roman.

Dacă vor reuși ele să destrame cupluri care se declară a fi extrem de bine sudate, telespectatorii Antena 1 vor afla începând cu 26 aprilie, de la 20.30.

Symona Petre, în vârstă de 23 de ani, este energică, pozitivă și dornică de noi experiențe. Iubește muzica, trăiește totul la intensitate maximă și nu se teme de tot ceea ce înseamnă provocare. Spune că nu are încredere în bărbați și este foarte suspicioasă în relații. Își dorește înainte de orice o carieră și spune că va decide câți copii va avea în funcție de posibilitățile financiare. Speră ca la „Temptation Island – Insula iubirii” să găsească un bărbat pe măsura ei.

Valentina Neagu, de 28 de ani, spune că tot ce și-a dorit încă de mică a fost să devină faimoasă și cunoscută. Valentina spune că este o persoană extrem de ambițioasă, perseverentă și care nu se lasă până nu obține ce-și propune. Îi place să se îmbrace provocator și să flirteze, dar consideră că este de datoria bărbaților să facă primul pas. Vrea ca la „Temptation Island – Insula iubirii” să cunoască oameni și locuri noi, să se distreze și, de ce nu, să își schimbe viața.

Ana Vengher, în vârstă de 30 de ani, spune despre ea că este o persoană sociabilă, plăcută, veselă, imprevizibilă și ambițioasă. Tânăra spune că, în prezent, cariera este pe primul loc, dar este deschisă și pentru o relație. A venit la „Temptation Island – Insula iubirii” să se distreze și să se relaxeze.

Miki Ignat vrea ca reality show-ul să îi schimbe viața. Născută pe 30 mai 1981, Miki Ignat a fost căsătorită de două ori și are o fetiță de 13 ani și jumătate. „Vânez ca un bărbat când sunt îndrăgostită. Fac orice. Mă duc după el. Îl urmăresc. Fac investigații și apoi interacționez cu el”, spune Miki. În timpul liber îi place să citească, să danseze, să meargă la teatru și la cinematograf.

Alexandra David, în vârstă de 25 de ani, este o fire emotivă. În timpul liber face foarte mult sport, călătorește, iese cu prietenii, dar nu îi place să meargă la cumpărături. Se înțelege foarte bine cu bărbații și iese în club pentru că îi place să danseze. Recunoaște că atunci când se îndrăgostește face cele mai mari prostii și este sufocantă. „«Temptation Island – Insula iubirii» e clar pe gustul meu. Îmi place intriga ei. Eu trebuie să fiu ispită pentru că știu să seduc, să mă fac plăcută. Arăt bine în bikini”, spune Alexandra.

Bianca Roman, născută pe 10 mai 1986, vrea să își găsească jumătatea la „Temptation Island – Insula iubirii”, chiar dacă această „jumătate” poate să fie deja prinsă într-o altă relație. Visează să aibă doi copii, pe care să îi crească într-o casă în care domnește armonia. Bianca este foarte sigură pe ea, nu îi este rușine de etnia ei. Deține un salon de cosmetică și un magazin de haine în Brașov, dar în trecut a făcut compromisuri pentru a strânge banii necesari unor astfel de afaceri, ea fiind în trecut animatoare într-un club din Anglia. Este foarte preocupată de aspectul ei exterior, merge zilnic la sală, este atentă la ce mănâncă și a apelat și la chirurgia estetică. Crede că rolul de ispită i se potrivește mănușă, pentru că asta face zilnic. „Aș face cam orice să fiu celebră, să dau autografe pe stradă”, mai spune ispita.