John Truong, un american din Des Moines, Wasghington, a fost rugat de sora sa să aibă grijă de un băiat, aceasta fiind nimeni alta decât iubita tatălui copilului.
Miercuri dimineață, babysitter-ul de ocazie și-a dat seama că ceva nu se leagă, după ce a primit pe Facebook un mesaj de tipul „Amber Alert” (alertă răpire copil), emis de un sistem inaugurat de Facebook și Centrul Național pentru Copii Dispăruți și Exploatați din SUA.
„Sunt la masă, îmi verific Facebook-ul și din senin mă trezesc cu o Alertă Amber pe ecran, care mă anunță de dispariția unui copil în zonă. Imediat îmi dau seama că micuțul din fotografie seamănă leit cu băiatul aflat în grija mea. Dumnezeule! Ce se întâmplă?”, a povestit bărbatul.
Potrivit poliției din Washington, mama copilului a fost vizitată marți de fosta soacră, bunica copilului, și de o femeie – care s-a dovedit a fi sora lui Truong, Alyssa Chang. Cele două femei au legat-o pe mama băiețelului și-ar fi dus-o într-o altă casă, situată în orașul Fife. Ulterior, i-au luat acesteia copilul și l-au contactat pe Truong, pentru a avea grijă de micuț.
Mama băiețelului a reușit însă să se elibereze și a mers la o casă vecină, de unde a telefonat la poliție și a povestit ce s-a întâmplat, ocazie cu care a fost transmisă și Alerta Amber pe Facebook.
„Era un copil foarte simpatic, nu a plâns deloc. A stat cu câinele și copiii mei. Totul părea în regulă, până când am primit mesajul șocant”, a declarat Truong, care a predat copilul polițiștilor. El s-a arătat șocat de comportamentul surorii sale, care a fost arestată pentru răpire.
Bunica micuțului s-a predat și ea la poliție, iar cel mic a ajuns în brațele mamei sale.