Prima pagină » Știri politice » Propunerea Ministerului de Finanțe: TVA redusă la 9% pentru consumul casnic de apă rece

Propunerea Ministerului de Finanțe: TVA redusă la 9% pentru consumul casnic de apă rece

Teodorovici: TVA va fi redusă la 9% pentru minim cinci metri cubi de apă rece folosită de consumatorii casnici

Discuția despre reducerea TVA la 9% pentru cinci metri cubi de apă folosită pentru consum a fost ridicată în cadrul conducerii PSD de senatorul PSD, Nicolae Moga. Rovana Plumb, fost ministru al Mediului, le-a explicat colegilor că există un proiect mai vechi potrivit căruia să nu mai fie aplicată TVA pentru cinci metri cubi de apă folosită.

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat că reducerea TVA la 9% se va aplica pentru minim cinci metri cubi de apă rece, urmând să se facă o analiză la nivelul ministerului pentru a se studia impactul. El a precizat că măsura ar urma să intre în vigoare cel mai devreme din această toamnă. 

Premierul Ponta a precizat că susține reducerea TVA pentru apa casnică, dar că a cerut un studiu de impact Ministerului de Finanțe. El a exclus posiblitatea ca acest TVA de 9% să fie aplicat de la 1 iunie. 

Potrivit ministrului de Finanțe, TVA-ul de 9% se va aplica pentru minim cinci metri cubi de apă rece folosită într-o gospodărie.