Senatul a respins proiectul de hotărâre în cazul lui Dan Șova, dar Tăriceanu este obligat să redacteze o hotărâre de respingere sub propria semnătură

Publicat: 20/04/2015, 20:33

După ce Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei în cazul conflictului juridic în care s-a aflat Senatului, după ce nu a redactat și o hotărâre prin care să consemneze rezultatul votului în cazul reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova, Senatul a decis luni că va supune la vot un proiect de hotărâre în acest sens.

Potrivit acestui proiect, datat cu 20 aprilie, Senatul ar fi urmat să constate faptul că, în plenul din 25 martie, nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.

„Articol unic. – Constată că, în urma votului exprimat în ședința Senatului din data de25 martie 2015, nu au fost întrunite condițiile cerute de art.24 alin.(4) din Legea nr.96/2006privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, și deart.173 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr.28/2005, cumodificările și completările ulterioare, în vigoare la data de 25 martie 2015, pentru aîncuviința reținerea și arestarea preventivă a domnului senator Șova Dan – Coman”.

VEZI AICI PROIECTUL DE HOTĂRÂRE CONVENIT ÎN BIROUL PERMANENT

Cu toate acestea, propunerea a fost respinsă de plenul Senatului, fiind preferată propunerea senatorului PSD Șerban Nicolae, care a spus că această hotărâre nu ar trebui suspusă votului, ci ar trebui semnată de Călin Popescu Tăriceanu.

Spre deosebire de proiectul preferat de președintele Senatului, în varianta lui Șerban Nicolae Senatul adoptă o hotărâre datată cu 25 martie, adică cu o lună în urmă.

VEZI HOTĂRÂREA ADOPTATĂ DE SENAT

Gândul a transmis LIVE TEXT cele mai importante declarații

UPDATE 18:30Proiectul de hotărâre propus de Tăriceanu a fost respins, cu doar două voturi pentru și 68 de voturi împotrivă. Călin Popescu Tăriceanu va semna hotărârea, care va fi publicată în Monitorul Oficial.

UPDATE 18:26Tăriceanu a propus să fie votat proiectul de hotărâre convenit în Biroul Permanent. Dacă acesta va fi respins, atunci va fi obligat să semneze el însuși hotărârea de respingere a solicitării DNA în cazul lui Dan Șova.

UPDATE 18:14Dincă Marinică, PNL: „Nu avem ce să votăm. Aveți obligația, ca președinte al Senatului, să vă asumați semnarea hotărârii”

UPDATE 18:07Șerban Nicolae a propus ca hotărârea să nu fie votată, ci să fie mandatat președintele Senatului să redacteze hotărârea ca urmare a votului din 25 martie și a deciziei CCR.

UPDATE 18:01Nicolae Vlad Popa, PNL: „O să râdă lumea de noi. Cum să votăm în baza unor legi pe care noi le-am schimbat? Să acoperim o greșeală pe care atunci a făcut-o, nu comisia? Senatorii, când votează, preiau toată răspunderea blocării justiției, tergiversării”

UPDATE 17:58Ilie Sârbu, PSD: „De ce n-ați contestat atunci votul? De ce nu ați venit la pupitru atunci să spuneți că nu s-a respectat Constituția?”.

UPDATE 17:50 PNL a cerut ca în hotărârea Senatului să se constate faptul că s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova. „În viziunea noastră, există decât o singură interpretare, că s-au respectat condițiile necesare”, a declarat senatorul PNL Mario Oprea.

Știrea inițială

După ce Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei în cazul conflictului juridic în care s-a aflat Senatului, după ce nu a redactat și o hotărâre prin care să consemneze rezultatul votului în cazul reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova, Senatul a decis luni că va supune la vot un proiect de hotărâre în acest sens.

„Vom supune (n.r.- la vot) în ședința de azi a plenului Senatului un proiect de hotărâre prin care se atestă, așa cum cere Curtea, rezultatul votului din 25 martie în privința senatorului Dan Șova. În 25 martie nu s-a votat o hotărâre, ci a fost votată cererea de încuviințare de reținere și arestare, dar nu s-a votat și o hotărâre. Azi vom face acest vot pe acest proiect de hotărâre. Eu nu pot să semnez un document, care este o hotărâre pe un vot care nu s-a dat”, a declarat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la finalul ședinței Biroului Permanent.

Întrebat cu ce tip de majoritate va fi adoptată, de această dată, hotărârea în cazul lui Șova, Tăriceanu a spus că se va lua în calcul majoritatea simplă, adică jumătate plus unu din numărul senatorilor prezenți.Pe de altă parte, senatorul PNL Cristian Bodea a precizat că liberalii vor cere și în plen ca hotărârea să consemneze, de fapt, faptul că a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea cererii DNA, adică să se aplice noul Regulament al Senatului.

Judecătorii CCR au admis existența unui conflict juridic de natură constituțională, prin „omisiunea” Senatului de a redacta o hotărâre care să fie publicată în Monitorul Oficial, dar atrag atenția că aceasta nu a fost de natură să împiedice autoritatea judecătorească să-și îndeplinească prerogativele constituționale, respectiv urmărirea penală și trimiterea în judecată.

Curtea a stabilit, în motivarea deciziei, că refuzul Senatului de a redacta și publica hotărârea adoptată în ședința Plenului din 25 martie echivalează cu neîndeplinirea unei obligații constituționale, legale și regulamentare, care angajează această autoritate publică într-un conflict juridic de natură constituțională cu autoritatea care a solicitat încuviințarea arestării unui senator, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul ministrului Justiției.

Cu toate acestea, redactarea unui hotărâri în cazul lui Dan Șova nu schimbă cu nimic situația senatorului PSD. Votul nu poate fi reluat și nici nu poate fi schimbat rezultatul votului. În schimb, liberalii vor putea contesta la CCR hotărârea redactată de Senat.

În plus, procurorii DNA vor putea să trimită o nouă solicitare pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...