Victor Ponta: „Ne jertfim” pentru binele țării. „Noi nu vrem salarii, noi vrem doar să lucrăm”

Victor Ponta: „Ne jertfim pentru binele țării. „Noi nu vrem salarii, noi vrem doar să lucrăm
Publicat: 21/04/2015, 14:15
Actualizat: 21/04/2015, 16:08

El a arătat că s-a reușit creșterea veniturilor persoanelor care își desfășoară activitatea la nivel guvernamental în zona fondurilor europene cu scopul ca funcționarii să nu mai fie tentați să plece în mediul privat sau să facă acte de corupție.

„Dacă lucrezi în autorități de management, organisme intermediare, și câștigi 300 – 400 de euro și poți să te duci consultant în partea privată și să câștigi 3-4.000 de euro, evident este că ori avem o plecare a tuturor celor care sunt competenți, ori avem corupție”, a spus Ponta.

În opinia sa, cei care lucrează în această zonă guvernamentală au venituri „dacă nu suficiente”, oricum mult mai mari decât prim-ministrul sau miniștrii.

„De exemplu, domnul ministru Nica, dacă ar fi șef de autoritate de management, ar câștiga mult mai mult decât ministrul, cel puțin dublu”, a explicat Ponta.

Prezent alături de premier, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a replicat: „De trei ori!”.

„Dar domnia sa, dorind să lucreze pentru binele țării și jertfindu-se, ca toți cei de față, pentru binele public, noi nu vrem salarii, noi vrem doar să lucrăm”, a adăugat premierul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...