DNA cere închisoare cu executare pentru Liviu Dragnea în Dosarul Referendumului. Vicepremierul: „Susțin cu tărie nevinovăția mea”

Publicat: 22/04/2015, 17:32

Procurorii DNA cer închisoare cu executare pentru Liviu Dragnea, cât și pedepse complementare, în dosarul privind fraudarea Referendumului de demitere a fostului președinte Traian Băsescu, din 2012. În pledoaria finală, procurorul de ședință a mai spus că Liviu Dragnea s-ar fi înțeles cu martorii din acest proces, respectiv cu primul ministru Victor Ponta.

UPDATE 17:30 La ieșirea din instanța de judecată, Dragnea a declarat încă o dată că rechizitoriul nu probează nimic, ci conține o înșiruire de afirmații făcute de procuror. „Susțin cu tărie nevinovăția mea (…). Rechizitoriul e o înșiruire de afirmații, deducții ale procurorului (…). Acuzațiile care mi se aduc pleacă de la o supoziție profund greșită pentru democrația din România”. Una dintre consecințe ar putea fi, consideră Dragnea, că „nimeni nu va mai avea curaj să organizeze campanii electorale”.

În octombrie 2013, 75 de persoane, în frunte cu vicepremierul Liviu Dragnea, coordonatorul campaniei electorale a USL, pentru multiple fraude electorale la acest scrutin. Principala acuzație a procurorilor DNA este că USL (PSD și PNL) au utilizat un soft care să permită monitorizarea prezenței la vot (lucru esențial pentru ca referendumul să fie validat, fiind nevoie de o prezență de 60%), însă care a fost folosit și pentru transmiterea de date privind modul în care se votează în secțiile de votare – câți oameni au votat „Da” și câți „Nu”.

Alături de Dragnea, au fost trimiși în judecată membri ai unor secții de votare din localități din județele Teleorman, Vrancea, Gorj și Olt.

„Cunoșteam aplicația și funcționarea, cu sms-uri de la reprezentanții noști în secții și date încărcate în soft”, a spus Victor Ponta când a fost audiat ca martor în fața instanței supreme, în luna martie, adăugând că principala condiție în baza căreia USL a aprobat acest sistem a fost ca astfel să fie verificată doar prezența la vot, așa cum procedau și alte partide, sistemul permițând și transmiterea rezultatelor din procesele verbale consemnate în secțiile de votare, după închiderea urnelor, o „numărătoare paralelă” efectuată de asemenea de toate partidele, extrem de apropiată de rezultatele oficiale.

Întrebat dacă prin această aplicație erau transmise, în timpul zilei, și voturile cu „Da” sau „Nu”, Ponta a răspuns că nu, afirmând că, în timpul zilei, sistemul permite doar transmiterea prezenței la vot, fiind imposibil ca rezultatul să fie cunoscut în timpul votului.

În rechizitoriul prin care Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în 2013, se arată, cu exemple, că au fost trimise 4.400 de sms-uri din partea reprezentanților USL din secțiile de votare, cu aceste informații care dezvăluiau conținutul voturilor chiar în timpul procesului de votare.

„Scopul esențial al acestui sistem informatic a rezidat în:
– comunicarea în fiecare oră a prezenței la vot a cetățenilor, lucru care permitea coordonatorilor PSD și PNL să identifice secțiile de vot cu o prezență slabă la urne;
– comunicarea de mesaje, conținând ordine sau recomandări coordonatorilor și/sau membrilor secțiilor de votare și altor persoane, în vederea luării de măsuri pentru creșterea artificială a numărului de votanți în secțiile deficitare prin folosirea de mijloace interzise de lege;
– obținerea de informații precise, în timpul procesului de votare (și nu după orele 23:00 ale zilei de 29.07.2012, când votarea se închidea) despre modul cum s-a votat în secțiile de votare de pe tot cuprinsul țării, respectiv câte voturi „Da” și câte „Nu” au fost exprimate. De altminteri, cerința a fost îndeplinită, astfel că au rezultat un număr de circa 4400 de comunicări de acest tip, recepționate în timpul desfășurării votului”, se arată în rechizitoriul DNA.

Procurorii exemplifică în rechizitoriu zeci de sms-uri, trimise în intervalul orar 15.00-19.00, cu numărul voturilor „Da” și „Nu”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Decembrie cu ninsori și crivăț! Meteorologii Accuweather anunță cum va fi vremea luna viitoare, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului...