Lars von Trier: Am început să beau din nou alcool, pentru a putea să lucrez

Lars von Trier: Am început să beau din nou alcool, pentru a putea să lucrez
Publicat: 22/04/2015, 15:38

În 2011, la Festivalul de Film de la Cannes, Lars Von Trier a generat un scandal uriaș, provocat de o declarație de simpatie la adresa lui Adolf Hitler, în urma căreia a fost declarat persona non grata și a fost expulzat de pe Croazetă. De atunci, cineastul danez nu a mai acordat interviuri pentru presă.

Cumințit pentru o vreme, turbulentul regizor danez Lars Von Trier a dezvăluit în urmă cu două zile pentru cotidianul britanic The Guardian că a început să consume din nou alcool și medicamente. În noiembrie 2014, într-un interviu pentru cotidianul Politiken, Lars Von Trier a decis să rupă tăcerea și vorbească din nou cu presa.

Atunci, celebrul regizor a evocat problemele sale cu dependența de medicamente și de alcool, explicând faptul că filmele sale sunt un rezultat al acelei dependențe. El spunea, de asemenea, că se teme foarte tare pentru viitorul său de cineast, întrucât crede cu tărie faptul că, în lipsa alcoolului, nu va fi capabil să producă altceva decât „filme de rahat”.

Luni, cineastul, în vârstă de 58 de ani, a anunțat că a început din nou să bea: „Mi-am folosit toate forțele cu scopul de a rămâne treaz – dar acum am reînceput să beau puțin pentru a putea să lucrez”.

„Realizarea unui film înseamnă multă muncă și ai tendința de bea mai mult”, a adăugat regizorul, în interviul pentru The Guardian, precizând că dependența sa este asociată cu anxietatea.

„Cred că artiștii beți sunt mai sensibili. Dar sensibilitatea duce la anxietate. Am analizat acest subiect în ședințe de terapie. Uneori, reușești să îți controlezi anxietatea, în timp ce în alte ocazii este imposibil”, a adăugat Lars Von Trier.

Însă terapia la psiholog nu îi este suficientă. „Iau multe medicamente. Din când în când, psihiatrul meu îmi spune că iau prea multe și că, din punct de vedere mintal, nu sunt în cea mai bună formă. Alcoolul mă ajută mai bine să îmi înving anxietatea”, recunoștea cineastul danez, care spune că s-a văzut „constrâns” să bea alcool „dis-de-dimineață pe platourile de filmare” pentru a-și calma angoasele.

În interviul său din noiembrie 2014, Lars Von Trier ajungea la următoarea concluzie vizionară: „Nicio expresie creativă de mare valoare artistică nu a fost vreodată produsă de foști alcoolici și foști drogați. Cine ar vrea să audă The Rolling Stones fără alcool și Jimi Hendrix fără heroină?”.

La 20 de ani după cel mai recent proiect de televiziune, „The Kingdome”, Lars Von Trier se pregătește să revină pe micul ecran cu un nou serial, „The House That Jack Built”, turnat în limba engleză. Serialul va fi „fără precedent”, spune Peter Aalbaek Jensen, cofondator alături de Lars Von Trier al companiei Zentropa, care va produce acest proiect de televiziune. Filmările vor avea loc în 2016.

Lars von Trier a spus că trebuia să consume alcool pentru a intra „într-o lume paralelă”, de care simțea că are nevoie pentru a fi creativ. Regizorul a mai spus că aproape toate scenariile pentru filmele sale au fost scrise pe când se afla sub influența alcoolului.

„Nu recomand nimănui să facă același lucru. Este foarte periculos și stupid în toate felurile posibile”, a spus el.

Von Trier a spus că a scris scenariul pentru filmul „Dogville” în doar 12 zile, după ce consumase foarte multe droguri, iar cel pentru „Nymphomaniac” l-a scris într-o perioadă foarte lungă, de 18 luni, în care nu a consumat droguri și alcool.

Tată a patru copii și soț al unei profesoare, Bente Frøge, Lars von Trier a mai spus în interviu că a ajuns într-un punct în care a trebuit să aleagă între omul Lars Trier și regizorul Lars von Trier.

Lars Trier și-a schimbat numele în Lars von Trier în timp ce studia la Danish Film School, mai relatează Reuters.

Născut pe 30 aprilie 1956, în Danemarca, Lars von Trier este unul dintre regizorii ale căror creații au influențat semnificativ cinematografia europeană și mondială. Absolvent al Școlii de Film Naționale Daneze, Von Trier a debutat în lungmetraj în 1984, cu „The Element of Crime”, pentru care a obținut, la Festivalul de la Cannes, marele premiu pentru tehnică.

Lars von Trier a lansat nouă din filmele sale la Cannes, unde a câștigat Palme d’Or pentru „Dansând cu noaptea/ Dancer in the Dark” (2000) și marele premiu al juriului pentru „Abisul sufletului/ Breaking the Waves”, în 1996.

Cariera regizorului mai include titluri celebre, precum „Dogville” (2003), premiat cu European Film Award, „Manderlay” (2005), „Șeful șefilor/ The Boss Of It All” (2006), „Antichrist” (2009), „Melancholia” (2011) și „Nimfomana/ Nymphomaniac” (2013).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Legea se schimbă în toată România. Trebuie să ai vârsta minimă de 21 de ani
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu