„Capacitățile Ucrainei permit transportul (de gaze naturale) din nordul (Europei), din Norvegia, către Ucraina”, a declarat Demcișin miercuri.
„Putem transporta aceste gaze naturale către România, Bulgaria, Turcia și, potențial, în Grecia”, a continuat el.
Infrastructura ucraineană pentru transportul gazelor naturale, care a fost dezvoltată în anii ’60-’70, este dsponibilă și capabilă să transporte volume mari de gaze naturale, a precizat el.
Ucraina deține 38 de linii de transport distincte, care conectează partea de sud a țării cu cele de est și vest, dar și regiunea de nord cu cea de sud, a mai precizat ministrul.
Pe de altă parte, gigantul rus Gazprom acționează în condiții „discriminatorii” și afectează economia ucraineană, a declarat premierul Arseni Iațeniuk la Kiev, citat de Unian în pagina electronică.
El a cerut Comitetului ucrainean de luptă antimonopol să demareze o investigație împotriva gigantului rusesc în domeniul energetic din această cauză.
„Guvernul ucrainean cere Comitetului Antimonopol să înceapă investigarea companiei rusești Gazprom, care acționează în condiții discriminatorii, potențial necompetitive, și provoacă pagube economiei ucrainene”, a declarat Iațeniuk, citat de serviciul de presă al Cabinetului.
Șeful Guvernului „tocmai a încheiat examinarea materialelor pe acest subiect, pregătite de către Ministerul Justiției, Ministerul pentru Energie și Industria Cărbunelui și Comitetul Antimonopol”, potrivit aceleiași surse.
„Vom adresa partenerilor noștri din Uniunea Europeană (propunerea) de a efectua împreună această investigație în vederea constatării monopolului companiei ruseștti Gazprom nu doar în Uniunea Europeană, ci și în Ucraina”, a declarat Iațeniuk.
Comisia Europeană (CE) a acuzat miercuri în mod formal compania rusă Gazprom pentru că ar abuza de poziția dominantă pe care o deține pe piețele din Europa Centrală și de Est, în urma unei investigații inițiate în 2012.
Comisia a înaintat companiei ruse Gazprom o „declarație de obiecții” prin care arată că producătorul încalcă regulile antitrust ale pieței gazelor naturale în opt țări, și anume Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia.