„Este vorba despre cea mai mare cantitate de echipament antiaerian rusesc prezent în estul Ucrainei din august încoace”, a denunțat Marie Harf, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, citată într-un comunicat.
Natura tot mai complexă a exercițiilor de formare a rebelilor „nu lasă nici urmă de îndoială că Rusia este implicată”, a subliniat ea.
„La antrenamentele iau parte avioane rusești fără pilot, un semn inconfundabil al prezenței Rusiei”, a adăugat Harf.
Confruntările armate au fost reluate în ultimele săptămâni în estul Ucrainei, în pofida armistițiului din februarie, iar cele două părți se acuză reciproc de atacuri. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov declara luni că încălcările armistițiului s-au diminuat.
De asemenea, Harf a acuzat Rusia că își comasează forțele la frontiera cu Ucraina.
„După ce a menținut o prezență relativ constantă de-a lungul frontierei, Rusia trimite unități suplimentare”, a declarat ea, adăugând că este vorba despre cea mai importantă prezență a trupelor rusești la frontieră din octombrie și până în prezent.
Peste 6.000 de persoane au fost ucise în războiul din Ucraina, care a început cu un an în urmă, când rebelii s-au opus înlăturării de la putere a fostului președinte prorus și instalării unui guvern prooccidental, declarându-și independența față de Kiev.
Ucraina și Occidentul acuză Moscova că trimite trupe și armament pentru a-i susține pe insurgenții separatiști proruși, însă Moscova respinge aceste acuzații.
Statele Unite și Uniunea Europeană au impus Rusiei sancțiuni pentru rolul pe care-l joacă în criza din estul Ucrainei, avertizând că vor fi anulate doar după ce Rusia își îndeplinește obligațiile asumate în cadrul înțelegerilor de la Minsk.