Fiul fostei judecătoare Veronica Cîrstoiu, cercetat într-un dosar alături de mama sa, a fost condamnat definitiv

Fiul fostei judecătoare Veronica Cîrstoiu, cercetat într-un dosar alături de mama sa, a fost condamnat definitiv
Publicat: 23/04/2015, 15:34

Curtea de Apel Ploiești l-a condamnat definitiv la patru ani și opt luni de închisoare pe fostul preot Florin Cergan, de la Parohia Lăculețe, din comuna dâmbovițeană Glodeni, care a fost găsit vinovat pentru ucidere din culpă în urma accidentului produs în 8 martie 2011, când Cergan a lovit cu autoturismul său BMW o Dacie în care se aflau un preot, soția și fiica acestuia, în vârstă de 15 ani, toți cei trei decedând în urma accidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sentința Curții de Apel Ploiești este definitivă, iar în luarea deciziei de condamnare judecătorii au aplicat Codul Penal anterior, care este legea penală mai favorabilă în cazul lui Cergan.

Inițial, Judecătoria Târgoviște îl condamnase pe Florin Cergan la cinci ani de detenție.

Fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu a fost implicat într-un accident rutier soldat cu moartea a trei persoane, instanța respingând atunci propunerea de arestare preventivă a acestuia, formulată de către procurori.

Accidentul a avut loc în Târgoviște, la 8 martie 2011, când Cergan, pe atunci preot în Parohia Lăculețe din comuna Glodeni, conducea un autoturism BMW. Acesta a intrat într-o Dacie în care se aflau preotul Nicolae Nicolae, de la Parohia Gheboaia, soția și fiica acestuia, în vârstă de 15 ani, toți trei decedați în accident.

Martorii spuneau, la vremea respectivă, că mașina lui Cergan avea peste 100 de kilometri pe oră.

Inițial, acesta nu a recunoscut că se afla la volanul autoturismului BMW, însă a doua zi s-a prezentat la Poliție și a mărturisit că el a provocat accidentul, fiind reținut de către procurori pentru 24 de ore, sub acuzația de ucidere din culpă

Procurorii au cerut arestarea preventivă a lui Cergan, însă Judecătoria Târgoviște a respins propunerea.

La câteva zile după accident, Arhiepiscopia Târgoviștei i-a ridicat lui Cergan dreptul de a sluji.

Familia victimelor accidentului provocat, în martie 2011, în municipiul Târgoviște, de către fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, Florin Cergan, a acuzat public faptul că acest dosar ar fi fost tergiversat din cauza influenței magistratului.

Familia victimelor se judecată în continuare pentru despăgubiri în urma acestui accident, în cadrul unui proces la civil.

În 2013, judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel București, și fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestați preventiv de Curtea de Apel București, într-un dosar în care sunt acuzați de complicitate la trafic de influență și luare de mită pentru soluții favorabile în dosare.

Potrivit procurorilor, persoane interesate în soluționarea favorabilă a unor dosare penale aflate pe rolul instanțelor de judecată au remis prin intermediar, în mai multe tranșe, sume de bani în cuantum de peste un milion de euro, „în scopul obținerii unor soluții favorabile în cauze penale”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?