Dan Șova a pierdut procesul în care îi cerea unei jurnaliste daune de peste 560.000 de euro

Dan Șova a pierdut procesul în care îi cerea unei jurnaliste daune de peste 560.000 de euro
Publicat: 24/04/2015, 19:54

Senatorul PSD Dan Șova a pierdut procesul pe care i-l intentase jurnalistei Raluca Dan, redactor-șef la Sursa Zilei, în urmă cu patru ani. Curtea Supremă a pronunțat joi, 23 aprilie, o decizie definitivă și irevocabilă menținând hotărârile date în favoarea jurnalistei de Tribunalul București, care a judecat fondul cauzei, și de Curtea de Apel București.

Un complet de trei magistrați de la Secția I Civilă a Curții Supreme a respins definitiv, încă de la primul termen, recursul formulat de Dan Șova în această cauză, în care senatorul cerea daune de 2,5 milioane de lei, adică de circa 566.000 de euro.

Senatorul deschisese procesul în vara anului 2011, după o serie de articole publicate de ziarul amintit mai sus.

În respectivele materiale de presă se arătau ilegalitățile comise de casele de avocatură la care Dan Șova a fost asociat în derularea contractelor cu complexurile energetice Turceni și Rovinari și cu Agenția Națională pentru Sport și Tineret, în perioada în care aceasta a fost condusă de Cristian Rizea, dar și modul în care Șova a dobândit o serie de proprietăți, printre care și vila situată în spatele clădirii Guvernului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină