Prima pagină » Știri externe » Închisoarea în care Nelson Mandela a petrecut 18 ani poate fi vizitată pe internet

Închisoarea în care Nelson Mandela a petrecut 18 ani poate fi vizitată pe internet

Un tur virtual al închisorii în care liderul sud-african Nelson Mandela și-a petrecut 18 ani din viață este oferit internauților din lumea întreagă de grupul american Google, informează huffingtonpost.fr.

Nelson Mandela, căruia apropiații îi spuneau „Madiba”, și-a petrecut 18 ani din viață în închisoarea de pe Robben Island. Grație companiei americane Google, internauții din lumea întreagă vor putea de acum înainte să viziteze pe internet acea închisoare, fără a mai fi nevoiți să efectueze o călătorie în Africa de Sud. Această vizită virtuală poate fi efectuată pe platforma Google Cultural Institute.

Dintre cei 27 de ani de detenție ai săi, Nelson Mandela a fost încarcerat pe Robben Island din 1964 până în 1982. Pentru a permite internauților să vadă locul în care liderul sud-african a trăit în acea parte dificilă a vieții sale, Google s-a asociat cu Nelson Mandela Centre of Memory și a lansat o aplicație multimedia.

Grație unor fotografii panoramice la 360 de grade realizate de Google, acel tur virtual impresionează prin realismul său. Înregistrări video și texte explicative însoțesc diversele slide-uri din această aplicație. Vusumi Mcongo, bărbatul care joacă rolul ghidului, este un activist sud-african, încarcerat la rândul său pe Robben Island din 1978 până în 1990, pentru faptul că a luptat împotriva apartheidului.

După ce vizitatorul ajunge în curtea din secțiunea B a închisorii, el poate să vadă fosta celulă a primului președinte de culoare din Africa de Sud, care avea o suprafață de doar doi metri pătrați. Vizitatorul virtual află cu această ocazie că Nelson Mandela „își făcea și își desfăcea patul în fiecare seară, pentru că majoritatea spațiului din acea celulă minusculă era invadat de biroul său și etajerele sale cu cărți”.

„Ideea principală a proiectului constă în a putea să spunem o poveste umană”, a explicat purtătorul de cuvânt al companiei Google, Mich Atagana, pentru CNN. „În plus, un număr mare de oameni nu au mijloacele financiare necesare pentru a face această călătorie. Am vrut astfel să aducem voiajul în casele lor, pentru ca fiecare om să poată să afle mai multe lucruri despre această parte atât de importantă a istoriei noastre”, a adăugat el.

Robben Island, o insulă pierdută în ocean, se află în largul coastelor orașului Cape Town și reprezintă una dintre cele mai vizitate destinații turistice din Africa de Sud. Înscrisă în prezent în patrimoniul UNESCO, Robben Island a fost utilizată ca închisoare de maximă securitate din 1658 până în 1996. Înainte de a deveni muzeu național, în această închisoare au fost încarcerați principalii opozanți ai regimului sud-african, care aplica politica de apartheid. Insula a fost utilizată în trecut și ca azil psihiatric și spital pentru leproși.

Nelson Mandela a fost eliberat din închisoare în 1990 și a câștigat primele alegeri prezidențiale multirasiale libere din Africa de Sud, organizate în 1994.

A câștigat și premiul Nobel pentru pace, alături de fostul președinte sud-african Frederik Willem de Klerk, în 1993, pentru modul în care au colaborat pentru a pune capăt regimului apartheid.

Nelson Mandela s-a retras din viața politică la finalul mandatului său prezidențial în anul 1999 și s-a concentrat apoi pe diverse acțiuni de caritate.

A murit pe 5 decembrie 2013, la vârsta de 95 de ani.

Citește și