Consens Iohannis-Ponta într-o problemă DELICATĂ. După ce a trecut prin experiența procesului de incompatibilitate, președintele le cere parlamentarilor SĂ SCHIMBE LEGEA

Publicat: 27/04/2015, 08:26
Actualizat: 08/06/2015, 13:55

Mesajul președintelui Iohannis de vineri a trecut neobservat, dar șeful statului a ridicat o mare problemă pentru administrațiile locale: acuzațiile de incompatibilitate venite din partea Agenției Naționale de Integritate. Mai mulți șefi de CJ, primari și consilieri locali sau județeni și-au pierdut mandatul după ce instanțele i-au declarat definitiv incompatibili. Președintele Klaus Iohannis a câștigat de două ori procesul cu ANI, care l-a acuzat de incompatibilitate, în perioada când acesta era primar al Sibiului.

În mesajul de vineri al președintelui adresat unei structuri asociative a aleșilor locali, Klaus Iohannis le transmite acestora că este preocupat în primul rând de dezbaterea asupra regionalizării și descentralizării. După aceea, trece la tema absorbției fondurilor europene și colaborarea cu organismele financiare ale Uniunii Europene.

Președintele continuă teme precum investițiile și combaterea corupției în administrațiile locale.

„Ca fost primar cunosc responsabilitățile unui funcționar, fie el înalt sau simplu executant, câte legi are de respectat, câte proceduri are de îndeplinit. Și mai știu și care este salariul unui funcționar în România. Dar respectarea legii nu este opțională. Doar eradicând corupția, cetățenii vor ajunge să aibă încredere deplină în instituțiile pe care le reprezentăm”, susține Iohannis.

La finalul mesajului, vorbește de problema incompatibilităților, subliniind că lipsa de claritate a legislației afectează administrația.

„Pe de altă parte, este necesar și ca forul legislativ să asigure un cadru legal care să permită o funcționare eficientă a administrației. Lipsa de claritate a legislației, cum este, spre exemplu, cazul celei privind incompatibilitățile, afectează administrația și capacitatea sa de a lucra în serviciul comunității”, se arată în mesajul prezidențial înainte de încheierea acestuia.

Care este legea care a generat fenomenul incompatibilităților

Mai multe articole dintr-o lege din 2003 reprezintă ținta tuturor celor acuzați de incompatibilitate. În legea 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, la articolul 87 se prevede situațiile de incompatibilitate ale primarilor (prevederea este asimilată și pentru președinții de Consilii Județene).

Cele mai multe cazuri de incompatibilitate au venit din cauza articolului 87, lit f, din legea 161/2003 care prevede următoarea situație de incompatibilitate: „funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes national”.

Cine a fost acuzat de incompatibilitate: se anunță o listă cu 1.200 de nume

Liderii mai multor structuri asociative ale aleșilor locali au declarat pentru gândul că în situația de incompatibilitate se află aproximativ 1.200 de aleși din administrația locală. Numărul nu a fost confirmat de ANI, care a anunțat cu puțin peste o sută de cazuri de incompatibilitate sau conflict de interese. Printre numele sonore din teritoriu acuzate de ANI se află Mircea Moloț, Gheorghe Bunea Stancu, Nicușor Constantinescu, Radu Mazăre, Constantin Boșcodeală, Aristotel Căncescu și Klaus Iohannis. Primii doi și-au pierdut mandatul de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, respectiv Brăila după ce au pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate. Singurul care a câștigat procesul intentat soluției dată de ANI este actualul președinte, Klaus Iohannis.

În 2013, pe când era primar al Sibiului, Iohannis afirma că modificarea legii 161/2003 este „obligatorie”.

ANI anunța pe 24 aprilie 2013 că primarul Sibiului se află în situație de incompatibilitate, deoarece a fost și reprezentant al municipiului în AGA SC Apă Canal SA Sibiu și în SC Piețe SA.

În luna septembrie a lui 2013, Curtea de Apel i-a dat câștig de cauză lui Iohannis, actualul președinte câștigând procesul cu ANI și la Înalta Curte.

Klaus Iohannis a fost un susținător permanent al modificării legii 161/2013, afirmând în dese că este nevoie de anumite schimbări la ANI. Printre cei care au câștigat procese cu ANI se numără directorul SRI, Eduard Hellvig și Dan Mihalache – șeful Cancelariei Prezidențiale.

În prezent, fostul șef al ANI, Horia Georgescu, se află în arest preventiv, fiind acuzat în dosarul privind retrocedările.

După ce Iohannis a câștigat procesul cu ANI, președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, a declarat pentru gândul că avocații săi s-au consultat cu cei ai lui Klaus Iohannis și toți cei care se află în situații de incompatibilitate similare trebuie să câștige procesele cu Agenția.

„Decizia în cazul Iohannis e precedentul care poate fi folosit de toți cei incompatibili. Este 100% o victorie a democrației și a aleșilor locali, trebuie să se folosească motivația Curții de Apel Alba Iulia, care l-a declarat pe fostul primar Iohannis compatibil, este normal să nu judeci într-un fel cu Iohannis și în alt fel cu un primar sau un președinte de CJ”, a fost poziția lui Nicușor Constantinescu.

Tentative de schimbare a legii

În timpul guvernării USL – 2013, Asociația Comunelor din România a încercat, cu ajutorul lui Liviu Dragnea, să obțină un aviz favorabil de la Ministerul Justiției prin care aleșii locali care fac parte din adunările generale ale acționarilor în cadrul societăților comerciale aflate în subordinea lor să nu mai fie declarați incompatibili.

Ministerul Justiției a avizat negativ proiectul aleșilor locali.

„Nu pot spune că jumătate din primarii României o să fie declarați incompatibilei, pentru că ce facem? Facem alegeri în toată țara? Nu cred că e o idee bună. Nu vreau să mă antepronunț, vreau să văd decizia justiției. E o practică totuși unitară și, discutând și cu Comisia Europeană și cu ANI, vreau să luăm decizia legislativă corectă”, afirma premierul în vara lui 2013.

Vicepremierul de la acea dată, Liviu Dragnea a declarat în mai multe rânduri că va încerca modificarea legii 161/2003, dar acest lucru nu s-a realizat până în prezent.

PSD, la un pas să modifice legea. Au fost blocați de președintele Băsescu

Dacă nu au reușit pe linie guvernamentală, s-a încercat modificarea legii în Parlament, prin diferite metode în forul legislativ.

Cel mai aproape de modificarea legii au fost parlamentarii prin proiectul de lege depus de liderul deputaților PSD din Camera Deputaților, Marian Neacșu.

Aceștia au modificat în ultima clipă legea serviciilor comunitare de utilități publice 51/2006, în legea votată în Parlament dându-li-se dreptul primarilor și președinților de Consilii Județene să facă parte din adunările generale ale companiilor de utilități de la nivel local.

Votată în Parlament, legea nu a fost promulgată de președintele Traian Băsescu, ci trimisă la reexaminare, motivul fiind tocmai că prin aceasta erau slăbite atribuțiile ANI.

Pe 14 iulie 2014, președintele Băsescu retrimite legea în Parlament.

În prima zi a lunii octombrie a lui 2014, cererea de reexaminare trece de Senat, neținându-se cont de poziția președintelui Băsescu.

Din toamna anului trecut, legea este trimisă la Camera Deputaților, dar nu a fost adoptată. Dacă este votată, președintele Iohannis nu va avea drepul să o retrimită la reexaminare.

Totodată, în Parlament mai există un proiect de lege care se referă la incompatibilitate. Potrivit modificării propuse de mai mulți parlamentari PSD dacă o persoană găsită incompatibilă a ocupat funcția de primar, viceprimar, consilier, președinte al CJ, vicepreședinte al CJ, consilier județean, deputat, senator sau parlamentar european nu mai poate ocupa niciuna din aceste funcții pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului. Ei pot ocupa însă alte funcții decât cele anterioare, fapt interzis în prezent de lege.

video: înregistrarea cu președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, este din 24 aprilie 2013

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean...