Deputatul Ochi, după ce Comisia juridică a avizat favorabil cererea de arestare preventivă: Nu sunt vinovat, acest lucru fiind certificat de DNA în 2014

Deputatul Ochi, după ce Comisia juridică a avizat favorabil cererea de arestare preventivă: Nu sunt vinovat, acest lucru fiind certificat de DNA în 2014
Publicat: 27/04/2015, 13:16

„Eu nu sunt vinovat, iar acest lucru l-au certificat cei de la DNA, Brașov într-o rezoluție dată în 2014 unde, pe aceeași faptă, am primit neînceperea urmăririi penale, adică pe abuz în serviciu”, a afirmat Ochi.

Întrebat dacă a intervenit pe lângă un om de afaceri ca acesta să primească contractul pentru drumul din Prejmer, iar contractul a fost semnat după ce a început execuția, Ochi a spus că nu va intra în detaliile din dosar.

„Nu vă pot explica acest lucru acum, pentu că sunt detalii din dosar. Dreptatea, din punctul meu de vedere și după tezele celor care s-au pronunțat asupra dreptății, este un raport de conveniență între lucruri care nu se schimbă, indiferent de cei care stau în spatele lucrurilor și cei care analizează lucrurile, indiferent de timpul la care le analizează. Nu este vorba deloc de filosofie, este vorba de un lucru, niște fapte pe care noi, din Consiliul Județean, le-am făcut în 2011, care au constituit obiectul unui dosar de cercetare penală, s-a pronunțat DNA, nu au apărut elemente noi în acest dosar. Nu sunt fapte pe care să le fi făcut după plecarea mea de la CJ care să motiveze în vreun fel reținerea sau arestarea”, a explicat deputatul PSD.

El a arătat că solicitarea de reținerea și arestarea a sa este motivată de faptul că are calitatea de parlamentar și că este membru al unui partid politic aflat la guvernare. „Ăsta nu este un motiv de substanță, care să lipsească de libertate un om”, a adăugat Ochi.

Ochi a mai spus că nu s-a hotărât ce va spune parlamentarilor în plen și că respectă votul colegilor.

„Nu am hotărât ce le voi spune colegilor în plen. Astăzi s-a dat un vot pentru, e un vot pe care îl respect, voi respecta și votul din plen. Nu mă sustrag de la a prezenta faptele în fața justiției, de la judecată, dar nu-mi este totuna dacă îmi sunt sau nu respectate drepturile de cetățean”, a arătat Ochi.

„Suntem în situația în care îmi amintesc că acum 36 de ani am dat examen de admitere în treapta I de liceu și a fost o frază unde trebuia să analizăm părțile de vorbire: «Împărat slăvit e codrul», de Mihai Eminescu. După examen, m-am dus să mă consult cu profesorul meu de clasă, care era subiectul. El îmi spune: «Cui i-ai pus întrebarea?» și eu am spus: «Cine este împăratul? Codrul». El a spus: «Dar de ce nu ai spus: Cine este codrul? Împărat». În situația asta suntem acum. Trebuie să stabilim exact dacă se ia substantivul de pe primul loc sau nu”, a povestit Ochi.

Întrebat dacă are un război cu liderul PSD de la Brașov, Constantin Niță, Ion Ochi a spus: „Toate litigiile dintre membrii unui partid se soluționează potrivit legii de către organele de conducere al partidului, nu trebuie să analizeze DNA neînțelegeri între mine și membrii partidului. Eu știu multe lucruri și le-am prezentat toate cu sinceritate în fața organelor de anchetă, aceeași deschidere o am și acum, o să merg cu sinceritate pentru că sunt direct interesat în aflarea adevărului pentru că se pune problema restrângerii liberatății mele. Sunt comvins că dacă se va finaliza cu un rechizitoriu, voi demonstra în fașa instanței nevinovăția mea, dar sper să nu se ajungă acolo. Nu am dat încă o declarație la Brașov, acum după redeschiderea dosarului”.

Comisia juridică a Camerei a avizat, luni, favorabil solicitarea ministrului justiției de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului PSD Ioan Ochi.

DNA a cerut, săptămâna trecută, Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi, el fiind suspectat că în perioada în care a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov a aprobat contracte cu dedicație, el fiind acuzat de luare de mită și abuz în serviciu.
.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...