Acest cuplu a renunțat la 90% din posesiuni pentru a se muta într-o căsuță pe roți pe care o adoră. GALERIE FOTO

Publicat: 29/04/2015, 12:35
Actualizat: 11/01/2020, 18:09

„Am început să simțim că visul era de fapt un coșmar”, a declarat Gabriella pentru Business Insider. Cei doi au început să lucreze mai mult pentru a-și putea permite locuința, iar nivelul de stres din viața lor a crescut. „Chiar a meritat?”, au început să se întrebe cei doi soți.

La scurt timp după aceea, cuplul a aflat despre un fenomen al caselor mici atunci când a dat peste cartea „The Small House Book” a autorului Jay Shafer. Și-au dorit imediat o astfel de locuință. Au vândut 90% din posesiuni, printre care și „casa de vis”, și s-au mutat în Baja Mexico, unde au locuit într-o rulotă.

Această experiență le-a demonstrat celor doi că pot fi mai fericiți cu mai puțin, așa că s-au apucat să conceapă propria casă de mici dimensiuni.

Patru luni mai târziu, noua lor locuință, pe roți, era gata. Căsuța a costat 22.700 dolari, iar mobilierul aproximativ 10,300 dolari. La scurt timp după aceea, cei doi au lansat site-ul TinyHouseBuild.com, pentru a-i învăța și pe alții să construiască astfel de locuințe.

Casa pe roți a familiei Morrison se află în mijlocul unui teren cumpărat de cei doi într-o zonă rurală din Oregon. Cuplul are o fiică, iar în casă mai locuiesc o pisică și un câine.

Cei doi soți nici măcar nu mai concep că ar putea locui în viitor din nou într-o casă mare.

Iată cum arată casa familiei Morrison (Sursa:tinyhousebuild.com):

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande...