O bancă a fost jefuită de 300.000 de lei în doar 37 de secunde. Un an mai târziu, s-a trecut la arestări

O bancă a fost jefuită de 300.000 de lei în doar 37 de secunde. Un an mai târziu, s-a trecut la arestări
Publicat: 29/04/2015, 17:27

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au anunțat, miercuri, într-un comunicat de presă, că s-a dispus, în 23 aprilie, punerea în mișcare a acțiunii penale față de patru brașoveni – Bogdan-Mădălin Bosoi, Mircea-Dumitru Chivu, Vasile Negrea și Robert Paul Rusu, pentru furt calificat și complicitate la furt calificat, în cazul jafului de la o bancă din cartierul Răcădău, din septembrie 2014, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorii au stabilit că, în noaptea de 3 spre 4 septembrie 2014, cei patru, împreună cu un alt suspect, Laurențiu Cernat, au acționat după un plan bine pus la punct. Astfel, aceștia au furat un autoturism marca Skoda de pe strada Soarelui din Brașov, pe care l-au folosit pentru a se deplasa în Cartierul Răcădau, la Banca Transilvania, de unde, într-un interval de 37 de secunde, au reușit să fure un seif care conținea sume de bani în lei și diverse valute, prejudiciul total fiind de 300.000 de lei.

Inițial, reprezentanții băncii estimau prejudiciul la 200.000 de lei, însă ulterior s-a stabilit că acesta ajunge la 300.000 de lei, incluzând și valoarea mașinii furate.

Conform comunicatului, în acest caz s-a cerut arestarea preventivă a inculpaților, iar Judecătoria Brașov a emis, în 24 aprilie, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru Chivu și Negrea, iar marți un astfel de mandat a fost emis și pentru Bosoi. Totodată, în cazul lui Rusu, procurorul de caz a instituit controlul judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările în acest caz au fost făcute de Serviciul Investigații Criminale al Poliției Județene Brașov, sub supravegherea procurorului de caz.

Jaful de la sucursala Băncii Transilvania din cartierul Răcădău din Brașov a avut loc în noaptea de 3 spre 4 septembrie 2014, în jurul 03.00.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, Liviu Naghi, declara că, potrivit imaginilor surprinse de camerele de luat vederi ale băncii, în unitatea bancară au intrat două persoane care au forțat ușa de acces, au desprins apoi cutia de valori și au fugit, lăsând la locul faptei mai multe obiecte, printre care și ranga cu care au acționat. După ce au furat caseta de valori care cântărea aproximativ 50 de kilograme, cei doi atacatori au fugit din bancă, intervenția acestora durând aproximativ 40 de secunde.

La cinci minute de la declanșarea alarmei, acolo a ajuns o echipă de la firma de pază cu care banca avea contract.

Într-un comunicat transmis la vremea respectivă, reprezentanții Băncii Transilvania precizau că de la Agenția Răcădău din Brașov, aflată pe strada Tâmpei nr. 8, a fost sustras un seif în care erau aproximativ 200.000 de lei, adăugând că suma era asigurată, „neexistând riscuri de pierdere nici pentru clienți, nici pentru bancă”.

Sucursala Băncii Transilvania aflată în cartierul Răcădău fusese verificată de polițiștii Secției 4 Brașov cu două săptămîni înainte de incident, pentru a se stabili dacă erau respectate prevederile Legii 333/2003 privind sistemele de pază, și nu au fost descoperite probleme.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?