„Tatălui meu nu îi plăcea să evoce acest subiect. Cu toate acestea, atunci când adulții se adunau pentru a schimba amintiri, eu eram mereu acolo ca să-i ascult. Anume din aceste discuții am obținut informații despre război, despre ceea ce s-a întâmplat cu familia mea”, scrie președintele rus într-un articol intitulat „Viața este un lucru simplu și crud”.
Potrivit lui Putin, tatăl său a făcut serviciul militar ca simplu matelot în forțele submarine, la Sevastopol, în Crimeea. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a fost rănit la un picior.
„Tata mi-a spus că rana era gravă. El a avut toată viața schije în picior, pe care nu și le-a scos niciodată. Piciorul îl durea, însă medicul a preferat să nu-i atingă micile fragmente pentru a nu-i distruge osul. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că amputarea a fost evitată”, dezvăluie liderul de la Kremlin.
Fratele meu mai mare a murit când tata era pe front, continuă Putin. El a fost separat de mama pentru a fi plasat într-un centru de primire în vederea evacuării, adaugă președintele rus.
„Anume acolo a murit după ce a contractat difterie. A fost o adevărată tragedie pentru familia mea”, deplânge el.
„Sunt un copil născut târziu. (Mama mea) m-a născut la vârsta de 41 de ani”, recunoaște Putin.
În opinia președintelui rus, nu există nici măcar o singură familie care să nu fi pierdut câte un membru de-al său în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.