Ducesa de Cambridge, soția prințului William, a intrat în travaliu. Cuplul regal așteaptă venirea pe lume a celui de-al doilea copil

Publicat: 02/05/2015, 10:56

Ducesa Catherine, în vârstă de 33 de ani, urmează să nască în aripa Lindo a spitalul St. Mary din Londra, acolo unde l-a adus pe lume și pe prințul George, primul copil al cuplului princiar și al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, în iulie 2013.

Palatul Kensington a anunțat că „travaliul progresează în mod normal” pentru ducesa de Cambridge și a confirmat că aceasta a fost dusă la spital cu o mașină, fiind însoțită de prințul William. Ducesa Catherine a fost internată la ora 06:00 (ora 08:00, ora României).

Reprezentanții familiei regale a Marii Britanii au spus că ducesa Catherine și soțul acesteia, prințul William, nu cunosc sexul celui de-al doilea lor copil. În ultimele luni, presa britanică a speculat însă că ducesa de Cambridge ar urma să nască o fetiță, care cel mai probabil ar urma să se numească Alice.

Bebelușul va fi al patrulea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după bunicul său, prințul Charles, tatăl său, prințul William, și fratele său, prințul George.

Atât prințul William, cât și fratele său mai mic, prințul Harry, s-au născut tot în maternitatea Lindo, o aripă privată a spitalul St. Mary din Londra.

În ultimele zile, fani ai familiei regale britanice s-au adunat în preajma acestui spital, purtând steaguri și bannere, în așteptarea nașterii bebelușului regal.

Informația privind noua sarcină a ducesei Catherine a fost făcută publică pe 8 septembrie 2014.

Acesta este al doilea copil al cuplului, după prințul George, care s-a născut pe 22 iulie 2013. Născut în mijlocul unei veritabile frenezii mediatice, prințul George este al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii.

FOTO: AFP//Mediafax

Ducesa de Cambridge a dezvăluit la începutul acestui an că bebelușul se va naște „între mijlocul și sfârșitul lunii aprilie”.

În vârstă de 32 de ani, prințul William, nepotul reginei Elizabeth a II-a, ocupă locul al doilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după tatăl său, prințul Charles.

Pe 29 aprilie 2011, căsătoria grandioasă a prințului William cu Catherine Middleton, celebrată la catedrala Westminster din Londra, s-a derulat în fața camerelor video ale presei din lumea întreagă, lumea întreagă fiind fascinată de acest cuplu tânăr care întruchipează fața modernă a celei mai celebre familii regale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Imagini apocaliptice în Grecia, din cauza incediilor de vegetație! Zeci de mii de turisti au...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
S-a impus prin lege începând cu 1 iulie. Este obligatoriu în România să declari la...
Norii Shelf-Cloud, deasupra României. Când apare acest fenomen meteo rar
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare bunurile comune
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Miles Davis, Picasso al jazz-ului. „Nu vă temeți de greșeli. Nu există așa ceva”
×