Banca centrală a României se concentrează asupra „educației financiare în perioada de criză și pregătirii țării pentru adoptarea (monedei) euro”, a declarat profesoara Tatiana Hubenova de la Academia Bulgară de Științe pentru cotidianul Sega.
România a parcurs deja etape ale unei armonizări mai mari cu exigențele aderării la Uniunea bancară europeană, apreciază experta.
De asemenea, România a înregistrat rezultate bune în privința stabilității monetare și educației financiare, a adăugat ea.
România și-a stabilit ca obiectiv să adere la zona euro în 2020.
Guvernul bulgar și-a exprimat de asemenea dorința de a intra în „camera de așteptare” a zonei euro.
Bulgaria îndeplinea, în urmă cu mai mulți ani, criteriile tehnice de aderare la zona euro, și anume un deficit bugetar sub 3%, inflația sub 2% și raportul îndatorare-PIB sub 60%.
Însă Uniunea Europeană solicită, în plus, inclusiv Sofiei, educație financiară.
Iar în ceea ce privește criteriile tehnice, în prezent Bulgaria nu-l respectă pe cel referitor la deficitul bugetar, care depășește 3%, potrivit site-ului.