O bunică își așteaptă rândul la execuție în Indonezia. „Mi-aș fi acceptat soarta, dacă ar fi fost corectă”

Publicat: 03/05/2015, 11:31

„Execuția mea este iminentă. Mâine, aș putea fi dusă din celula mea din Bali la Nusa Kambangan, insula execuțiilor. Acolo, ar urma să mă anunțe că mai am 72 de ore de trăit, înainte să fiu pusă în fața plutonului de execuție”, scrie bunica din Marea Britanie, potrivit Daily Mail.

„Noaptea în care l-au împușcat pe Andrew a fost îngrozitoare. Era foarte liniște în celule, deoarece toată lumea știa ce se petrece. Am stat în zona bucătăriei din celula mea, cu ușa închisă. Pe măsură ce au fost duși spre junglă, pentru a fi executați, cei opt condamnați au cântat „Amazing Grace” și „10.000 Reasons”, cântecul preferat al lui Andrew”, povestește Sandiford.

Femeia precizează că nu se va lăsa legată la ochi în momentul execuției și va fredona cântecul lui Perry Como, „Magic Moments”. „Nu doresc un circ mediatic, macabru, precum cel de săptămâna trecută din Nusakambangan. Familiile deținuților au fost umilite public, în timp ce rudele lor își așteptau rândul la execuție. Fotografiile în care acestea plâng sunt groaznice. N-o să-mi supun familia la așa ceva. Nu sunt o persoană religioasă. Încerc să fac doar ce este mai bine pentru toată lumea. Cea mai mare tristețe a mea ține de faptul că nu mi-am cunoscut nepoțica. Are doi ani și cinci luni și s-a născut după ce am fost arestată”, explică Sandiford.

„Mi-aș fi acceptat soarta, dacă ar fi fost corectă. Nu am avut parte de o reprezentare legală justă și ei au decis că trebuie să mă împuște. Am comis o infracțiune majoră, dar aș vrea să beneficiez de un proces corect. Aș putea fi inclusă în următorul șir de execuții. Bali este o insulă hindusă și nu permite desfășurarea de execuții, așa că o să fiu ucisă pe insula Nusakambangan.

Când au venit după Andrew, aveau câteva mașini blindate și era 04:20 dimineața. Ar putea face același lucru și în cazul meu, dar ar fi ridicol să ai o asemenea desfășurare de forțe pentru o bătrânică. Într-un fel, mă simt eliberată. Totuși, de dragul nepoatei mele – și de dragul amintirii mele – trebuie să cer dreptate până la capăt”, conchide condamnata la moarte Lindsay Sandiford.

Autoritățile indoneziene au executat miercuri opt deținuți, inclusiv șapte străini, condamnați la moarte pentru trafic de droguri, în caz care va genera tensiuni diplomatice, informează Mediafax.

Cei opt deținuți, inclusiv șapte străini din Australia, Nigeria și Brazilia, au fost executați prin împușcare marți seară. Filipineza Mary Jane Veloso nu a fost executată. Australia, Uniunea Europeană și Franța ceruseră anularea execuțiilor, avertizând cu măsuri diplomatice.

Execuțiile au avut loc la Penitenciarul Besi, pe Insula Nusakambangan, situată în jungla indoneziană. Printre persoanele executate se numără doi australieni – Andrew Chan și Myuran Sukumaran -, dar și cetățeni din Nigeria, Brazilia și un indonezian.

Rudele deținuților au implorat până în ultimul moment autoritățile indoneziene să anuleze execuțiile. Filipineza Mary Jane Fiesta Veloso nu a fost executată, autoritățile explicând că un bărbat care o recrutase pentru trafic de droguri s-a prezentat la poliție și a recunoscut că el este vinovat.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața