Ce au pățit șase tineri care s-au înghesuit într-o mașină condusă de un adolescent băut

Ce au pățit șase tineri care s-au înghesuit într-o mașină condusă de un adolescent băut
Publicat: 05/05/2015, 14:57
Actualizat: 05/08/2015, 11:51

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Galați, Bogdan Cojocaru, a declarat că accidentul s-a produs în noaptea luni spre marți, în jurul orei 2.00, după ce un adolescent de 16 ani care conducea un autoturism pe DJ 251, dinspre comuna Costache Negri către comuna Pechea, a pierdut controlul asupra mașinii, iar aceasta s-a răsturnat în afara șoselei.

În urma accidentului, șase tineri cu vârste cuprinse între 14 și 24 ani, care erau pasageri în mașină, au fost răniți și au fost transportați la Spitalul Județean din Galați pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

La spital a ajuns și adolescentul de 16 ani care se afla la volan, pentru recoltarea de probe biologice deoarece, la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,45 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Din primele informații a reieșit că adolescentul ar fi luat cheile mașinii tatălui său și s-a urcat la volan, fără știrea părintelui.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în acest caz, pentru furt, conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, fără a poseda permis de conducere și vătămare corporală din culpă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Valul de căldură continuă! Zeci de județe în alertă, temperaturile ating cote alarmante
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
În concediu cu mașina prin Europa, în vara anului 1914