ExxonMobil vrea să caute petrol și gaze în perimetre bulgărești din Marea Neagră

ExxonMobil vrea să caute petrol și gaze în perimetre bulgărești din Marea Neagră
Publicat: 05/05/2015, 15:30

Weltmer s-a întâlnit la noul sediu central al companiei din Houston, Texas, cu Delian Dobrev, președintele comisiei pentru energie din Adunarea Națională a Bulgariei și fost ministru al Energiei, cu vicepreședintele aceleiași comisii, Zecio Stankov, și cu vicepreședintele consiliului de administrație al Bulgratransgaz, Delian Dimitrov.

Potrivit lui Weltmer, grupul ExxonMobil este foarte interesat de a explora perimetrele Teres și Silistra din Marea Neagră.

Termenul de depunere a ofertelor este 21 septembrie 2015. Durata contractului va fi de cinci ani, cu posibilitatea de a fi prelungit cu încă doi ani, a spus Stankov.

Vicepreședintele Bulgratransgaz, Delian Dimitrov, a arătat că Bulgaria a început deja construcția gazoductelor de interconectare cu România, Serbia, Grecia și Turcia, anticipându-se că infrastructura de gaze a țării va ajunge la o capacitate anuală de 20 de miliarde metri cubi de gaze. În plus, urmează să fie extinsă capacitatea de stocare a unui depozit de gaze din Ciren.

Reprezentanții Exxon Mobil au arătat la rândul lor că sunt interesați de oportunități de explorare în regiunea Mării Negre, unde au experiență și dispun deja de studii de cercetare.

În octombrie 2014, ExxonMobil și OMV Petrom au început forajul unei sonde de explorare pentru un nou prospect în blocul românesc Neptun din Marea Neagră.

Astfel, platforma Ocean Endeavour forează sonda de explorare Pelican South-1 la aproximativ 155 de kilometri de țărm, în sectorul românesc al Mării Negre. Sonda va testa o nouă structură geologică în blocul Neptun. La începutul lunii octombrie, platforma Ocean Endeavour a finalizat forajul sondei Domino-2, iar datele obținute de sondă sunt în curs de evaluare.

ExxonMobil și OMV Petrom dețin fiecare 50% din sectorul de apă adâncă a blocului Neptun, operat de compania americană.

Cele două companii au anunțat în februarie 2012 că au făcut o descoperire semnificativă de gaze în urma forării sondei Domino-1, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi.

Reprezentanții OMV Petrom au spus de mai multe ori că extracția de gaze în Marea Neagră este preconizată pentru sfârșitul deceniului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă buletinele. Anunțul făcut de MAI. Se întâmplă din 9 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?