„În urma sesizărilor primite la CNAS a fost declanșată o acțiune de control operativ la Policlinica Vitan de către o echipă din cadrul Direcției generale de monitorizare control și antifraudă, pentru a verifica condițiile de utilizare a cardului de sănătate și a respectării dispozițiilor legale referitoare la modul de acordare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Controlul a vizat atât medici de familie, cât și specialiști”, a explicat purtătorul de cuvânt al CNAS, Mihaela Tănase.
În urma acestor controale, echipa CNAS a constatat că la două dintre cabinetele medicale asigurații se aflau în sala de așteptare iar cardurile de sănătate ale acestora erau în cabinetul medicului.
Un medic de familie avea un afiș pe ușă pe care scria că nu acordă consultații medicale decât pe baza cardului, însă au fost consultații și pacienții care nu aveau card.
De asemenea, echipa de control a constatat că un mare număr de asigurați au solicitat numai activarea cardului fără a avea însă nevoie de un serviciu medical.
Una dintre paciente a ieșit nemulțumită din policlinică spunând că a venit să ia o rețetă pentru mama ei, care este din Ialomița, iar medicul a refuzat-o.
„Eu am card, dar mama e la țară și nu-mi dă rețeta mamei care e din Ialomița pentru că nu am card (al ei, n.r.). Mi-au spus că nu e adevărat ce-a spus ministrul la televizor, să mă duc să aduc cardul”, a spus o pacientă.
Un alt bărbat în vârstă a ieșit la fel de nemulțumit. „Trebuia să mă consulte la ureche. Plictiseală, totală scârbă, nu mai vin niciodată”, a spus bărbatul la plecare, coborând cu greu scările.
Unul din medicii de familie a spus că luni sistemul a mers foarte greu.
„Nu am putut să fac multe consultații pentru că, în loc să stăm 15 minute cu pacientul, am stat și jumătate de oră din cauza dificultăților din sistem. Nu am putut să comunicăm on-line cu sistemul, ni se închide comunicarea. Dacă nu se validează consultațiile nu vor fi plătite, la mine a mers sistemul, dar greu. Ieri de exemplu am reușit să fac 16 consultații cât am avut comunicare cu sistemul. Acuma mai am erori la carduri. Noi le dăm rețete sau trimiteri, dar nu sunt primiți la farmacii și la specialiști. Teoretic le dăm și celor fără card. La mine nu s-au întors de la farmacie propriu-zis”, a explicat medicul de familie Florina Chitic.
Întrebată ce trebuie să facă dacă un card se blochează, ea a spus că sună la numărul de telefon de pe spatele cardului, deși acest număr nu poate fi folosit decât de asigurat pentru alte probleme.
„Noi nu am fost instruiți absolut deloc, m-am trezit că nu merg cardurile. Mi s-a trimis pe e-mail o procedură pe care eu, nefiind informatician, nu știu să o folosesc, îmi dă eroare. Folosesc cardul de cinci luni, dar nu activarea a fost problemă, ci ce facem când dă eroare. De vină sunt cei care au organizat sistemul”, a precizat Chitic, reprezentanta medicilor de familie din Policlinica Vitan.
Conducerea CNAS a recomandat asiguraților să activeze cardul numai atunci când au nevoie de un serviciu medical. CNAS va desfășura și în perioada următoare controale la nivel național la furnizorii de servicii medicale aflați în relație contruactuală cu casele de sănătate, mai ales acolo unde au fost primite sesizări din partea pacienților.
„Vom aplica sancțiuni tuturor acelor furnizori care refuză dreptul la servicii medicale unei persoane asigurate, principala noastră preocupare în acest moment este ca pacienții să beneficieze de servicii medicale atunci când au nevoie de ele”, a declarat marți președintele CNAS Vasile Ciurchea.
Totodată, el a reamintit faptul că asigurații care nu au primit cardul de sănătate se vor prezenta la medic, furnizorul având obligația de a verifica în sistem calitatea de asigurat al pacientului care se află în cabinetul său.
Asiguratul care nu primește serviciul medical pentru că nu prezintă cardul de sănătate trebuie să sesiseze imediat casa de asigurări în evidența căreia se află. În cazul în care se confruntă cu alte probleme în acordarea asistenței medicale sau pentru a ridica o rețetă din farmacie pacientul va telefona la numărul de telefon inscripționat pe cardul lui de sănătate, potrivit președintelui CNAS.