Potrivit datelor furnizate de Poliția Locală Râmnicu Vâlcea, accidentul s-a produs marți după-amiază la intersecția dintre Bulevardul Nicolae Bălcescu și strada Mihai Viteazu din municipiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Șoferița, în vârstă de 42 de ani, a virat la dreapta și nu a acordat prioritate unui copil în vârstă de nouă ani, care traversa strada pe culoarea verde a semaforului electric, accidentându-l, după care a părăsit locul accidentului.
După accident, copilul a plecat singur acasă, iar ulterior s-a prezentat, împreună cu părinții săi, la spital, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral minor și contuzie la un cot, nefiind nevoie de internare.
Surse din Poliția locală spun că femeia și-a obținut permisul de conducere în urmă cu mai puțin de două luni, iar mașina pe care o conducea, un Ford, are numere de înmatriculare provizorii.
Femeia a fost depistată cu ajutorul camerelor de supraveghere amplasate în Râmnicu Vâlcea de către autoritățile locale. Ea este în prezent cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor.
În municipiul Râmnicu Vâlcea, sunt amplasate 125 de camere de supraveghere, o parte dintre acestea fiind cumpărate în cadrul unui proiect pe fonduri europene.