Baja Ferries, care operează serviciul pentru pasageri către Mexic, a anunțat că a primit o licență de la Departamentul american al Trezoreriei. Robert Muse, un avocat de la Baja Ferries, a declarat că el crede că și solicitările altor comapnii au fost aprobate. Departamentul a anunțat că nu poate să confirme imediat, însă ziarul Sun-Sentinel din Florida a dezvăluit că au mai primit aprobări Havana Ferry Partners din Fort Lauderdale, United Caribbean Lines Florida din zona Orlando și Airline Brokers Co. din Miami.
Muse a declarat că Baja urmează să ceară aprobarea Cubei și a adăugat că este optimist, având în vedere că serviciul ar putea să asigure o creștere semnificativă a nivelului comerțului și turismului între cele două țări.
Guvernul cubanez nu a comentat imediat vestea și este neclar dacă dorește sau poate să permită o nouă rută majoră pentru circulația bunurilor și persoanelor între cele două state.
„Cred că este un indiciu suplimentar cu privire la seriozitatea administrației Obama în ceea ce privește normalizarea relațiilor cu Cuba”, a declarat Muse, un expert în drept american privind Cuba. „Acum trecem de la teoretic la foarte aplicat”, a adăugat el.
Înainte de Revoluția cubaneză din 1959, feriboturi asigurau zilnic legătura între Florida și Cuba, aducând turiști americani la hotelurile și cazinourile din Havana și permițându-le cubanezilor să efectueze călătorii la cumpărărturi în Statele Unite.
Aceste rute au fost oprite la Revoluție, iar cele peste 600.000 de persoane care călătoresc între cele două țări o fac pe linii aeriene charter foarte scumpe. Aproape 80% dintre călătorii americani în Cuba sunt americani de origine cubaneză care își vizitează rudele, iar mulți dintre ei duc cantități uriașe de bunuri care nu se găsesc pe insula comunistă, de la haine pentru bebeluși și până la televizoare cu ecran plat. Această încărcătură a devenit tot mai scumpă și mai dificil de cărat în ultimii ani, din cauza scumpirilor aplicate de companii și aspririi restricțiilor de către vama cubaneză.
Muse apreciază că feriboturile vor permite un serviciu pentru pasageri și marfă ieftin și vor furniza o potențială cale pentru noi forme de comerț permise de Obama, atunci când a anunțat, anul trecut, o serie de măsuri de flexibilizare a embargoului comercial impus Cubei. Printre altele, Obama a permis importarea unor bunuri produse de noul sector privat cubanez și un export teoretic nelimitat de produse.
Feriboturile urmează totodată să asigure o nouă rută pentru turiștii americani către Cuba, care depind, de asemenea, de servicii de tip charter. Volumul călătoriilor dinspre Statele Unite a crescut după anunțul făcut de Obama pe 17 decembrie, iar noi grupuri de presiune îndeamnă Congresul să pună capăt restricțiilor de călătorie și să permită „turismul pur”, în prezent interzis prin lege.