Ponta, în fața conducerii PSD: „În Parlament nu ne vor da jos, dacă ne dă jos DNA-ul, asta e”

Publicat: 07/05/2015, 16:37

În timp ce numai în ultima săptămănă alte două nume importante din PSD – Gheorghe Nichita și Cătălin Nechifor. au probleme cu procurorii DNA, Victor Ponta vine în fața partidului și spune că guvernul pe care îl conduce nu poate fi dărâmat decât de lupta anticorupție – procurorii DNA.

El le-a transmis pesediștilor că orice ar face vor fi unii care vor spune că ei îi apără pe cei corupți.

„Unii au avut de suferit mai recent, alții pe nedrept au avut de suferit, dar important este că oricâți dintre noi nu mai sunt la această masă partidul este tot la 40% și tot o să câștigăm alegerile locale și generale și sper că dacă le câștigăm să putem să facem și treabă. Am câștigat alegerile în Argeș unde nu mai avem nici președinte nici primar, la fel în Prahova, Constanța, Ialomița. Vreau să vă asigur că acest guvern își va face treaba, în Parlament nu ne vor da jos, dacă ne dă jos DNA-ul, asta e, partidul nostrum rezistă în orice condiții”, a fost mesajul lui Victor Ponta în discursul din Comitetul Executiv al PSD.

Liderul PSD a continuat, adăugând că majoritaea parlamentară funcționează și că este convins că PSD va fi pe primul loc și în 2016.
Ponta le-a cerut celor din conducerea partidului un mandate de negociere cu UNPR pentru participarea pe liste comune la alegerile locale și parlamentare din 2016.

Acesta nu este primul mesaj lansat de Victor Ponta în care lasă de înțeles că principalul opozant la Guvernul pe care îl conduce sunt procurorii anticorupție.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu