O pictură murală din Piața Sf. Gheorghe din București, ștearsă în urma presiunii „enoriașilor”. „În România, suntem foarte sensibili, se pare, și nu suportăm niciun fel de impact artistic legat de biserică”

Publicat: 08/05/2015, 12:19
Actualizat: 09/05/2015, 17:46

O lucrare de artă murală de pe o clădire din Piața Sf. Gheorghe, din București, va fi ștearsă, din cauze presiunii bisericii din aceeași zonă și a enoriașilor. Pictura, o interpretare modernă a scenei în care Sf. Gheorge ucide cu sulița un balaur, a fost considerată jignitoare pentru unii creștini.

Drept urmare, grupul Intersting Times Bureau, cel care a inițiat și sprijinit financiar realizarea proiectului, este nevoit acum să acopere și cheltuielile necesare modificării. Așadar, pe 11 mai, pictura va fi acoperită, iar în locul ei va fi realizată o alta de către aceiași trei artiști: Obie Platon, Kero și Irlo. De data aceasta însă, fără a aborda vreun subiect religios.

Peretele va fi șters și se va face o altă pictură pe el. Deci, nici nu va fi modificată, nici nu va fi ștearsă definitiv. Pur și simplu se va modifica complet pictura. Va fi o cu totul altă temă, un alt subiect”, a explicat Doru Răduță, de la Intersting Times Bureau, pentru gândul.

Plângerile au fost primite de proprietarul clădirii pe care se află desenul, care, deși a fost de acord cu proiectul încă de la început, în cele din urmă s-a văzut pus într-o situație delicată.

„În România suntem foarte sensibili, se pare”

„Proprietarul este o persoană fizică, care presupun că nu vrea, de asemenea, un conflict cu Primăria. E o situație foarte încurcată acolo, de fapt”, a precizat Doru Răduță.

„Sunt mai multe elemente: în primul rând, în mod normal, nu s-ar fi pus problema dacă respectiva casă nu ar fi fost pe strada pe care se află (str. Băniei, n. red), adică în ceea ce Primăria numește o arie protejată – zona centrului vechi. Acolo, practic, e nevoie de autorizația Primăriei pentru refacerea unui calcan (Perete exterior, fără deschideri, din spatele unei case, destinat să fie acoperit de zidul asemănător al clădirii vecine, n.red). De fapt, asta este pictura respectivă – refacerea unui calcan. În principiu, din câte am înțeles, artiștii au discutat cu cei de la Primărie, cei de la Primărie au fost dispuși să își dea acordul și pentru alte clădiri din zonă, dar, în același timp, semnalele au fost că nu se dorește niciun fel de conflict cu biserica. Deci, practic, să se evite subiectele religioase. Cumva, proprietarul a fost pus la mijloc în această dezbatere, și, nedorind să intre în acest conflict, au căzut toți de acord să refacem pictura. Adică, da, va rămâne o pictură în acea locație, nu, nu va avea un subiect religios, pentru că în România suntem foarte sensibili, se pare, și nu suportăm niciun fel de impact artistic legat de biserică„, a adăugat el.

FOTO: Obie Platon

Nu doar Biserica are însă susținători. Bucureștenii care vor ca pictura să rămână neatinsă au propus și ei organizarea unui protest. Interesting Times Bureau apreciază însă că o astfel de manifestația nu-și are rostul. Problema cu care se confruntă acum nu ar trebui să mire pe nimeni, susține Răduță.

„N-aș vrea să reapărind focul”, a afirmat Răduță. „Foarte mulți vor să vină să protesteze în momentul în care se va acoperi pictura. Am fost întrebați de ce nu protestează artiștii, de ce nu avem și noi o poziție mai pregnantă. Nu protestăm pentru că nu acesta a fost scopul nostru inițial. Scopul nostru inițial a fost de dezvoltare urbană, de deschidere a zonei respective, de creștere a turismului în zona respectivă și poate și de creștere a economiei în zonă, precum și de tragerea unui semnal de alarmă în aria aceea. Noi încercăm în continuare să ne îndeplinim scopul. Nu am avut niciodată și nu avem în continuare intenția de a intra în conflict cu nimeni. (…) Așadar, m-aș bucura dacă nu ar ieși ca un conflict, ci ca o realitate. Asta este realitatea din România, realitatea din București… Chiar dacă Bucureștiul este un oraș destul de avansat față de restul României, să nu uităm totuși că suntem într-o țară ortodoxă, în care Biserica are un cuvânt mult mai puternic decât credem noi. Dacă se construiește Catedrala Neamului din bugetul statului, de ce am avea vreo surpriză că o parohie ar avea influență asupra unei primării„, a continuat el.

Poziția Bisericii: „Fiecare artist are (…) dreptul să se exprime cum dorește. Dar poate să o facă la o expoziție, la un salon, acasă sau în altă parte”

Pe de altă parte, într-o intervenție telefonică la Europa FM, Emil Cărămizaru, unul dintre preoții care slujesc la Biserica Sf. Gheorghe, a susținut că nici el, și nici colegii lui nu au fost cei care au făcut plângerile, ci că solicitările pentru ștergerea picturii au fost făcute de cetățeni.

„În opinia mea, nu știu dacă este Sf. Gheorghe acolo, pentru că pare orice altceva: o pictură care îl reprezintă, să zicem așa, (…) ca o caricatură, pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Dar asta este problema artiștilor. Însă nu are nicio legătură cu ceea ce reprezintă o icoană a Sf. Gheorghe”, a declarat el. „Poate fi, din punctul acesta de vedere, ofensator asupra conștiinței noastre de creștini, asupra impactului vizual pe care îl are această pictură care este expusă într-un spațiu public„, a continuat preotul.

De asemenea, preotul Cărămizaru a respins vehement ideea că ar fi vorba despre o cenzurare a artei: „Conform legilor României și ale Uniunii Europene, fiecare artist are posibilitatea și dreptul să se exprime cum dorește. Dar poate să o facă la o expoziție, la un salon, acasă sau în altă parte, într-un spațiu adecvat„, a conchis el.

Pictura, cu dimensiunile de 19×16 metri, a fost realizată la jumătatea lunii aprilie 2015, de NOM Crew, adică artiștii Obie Platon, Kero și Irlo, care au lucrat timp de 36 de ore.

FOTO: Interesting Times Bureau

Este primul mural din cadrul proiectului Interesting Times Bureau al Asociației Coolturale „Nouă Ne Pasă!”, ce se axează pe organizarea, promovarea și sprijinirea inițiativelor artistice independente în spațiul public.

Costurile realizării sale au fost suportate exclusiv de Interesting Times Bureau, banii provenind din biletele plătite de turiștii străini care au participat de-a lungul timpului la tururile pe care aceștia le organizează în București.

FOTO: Interesting Times Bureau

„Am strâns banii aceștia, am plătit artiștii, am cumpărat vopseluri, am făcut tot ce trebuie pentru a realiza proiectul acesta. Și până la urmă, cum spune și o zicală românească, facerea de bine…”, a comentat Doru Răduță.

„Asta e, se întâmplă. În București și în România astea sunt cazuri cu nimic neobișnuite, din punctul nostru de vedere. De aceea nici nu suntem foarte supărați… Asta a e situația, mergem înainte. (…) Hai să spunem că a fost o înțelegere de comun acord cu artiștii, autoritățile de la Primărie, biserică și proprietar, să nu creeze o stare conflictuală, să poată să rămână totuși ceva pictat pe perete, dar, în același timp să nu apară o situație conflictuală cu biserica. Asta a fost problema. Artiștii au fost de acord să refacă pictura, să scoată simbolurile religioase. Viitoarea pictură probabil că va avea un cu totul și cu totul alt subiect, fără nici o legătură cu religia”, a conchis reprezentantul Intersting Times Bureau.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Alain Delon a fost condus pe ultimul drum! Unde a fost înmormântat marele actor: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia